32 DE ANI DE LA CERNOBÎL. Blestemul de a deveni mamă, după dezastrul nuclear: „Când s-a născut, copilul meu era un săculeț viu, cusut pe toate părțile, nicio crăpătură (…) Sunt de acord să devină o broscuţă pentru experimente”

La 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care l-a mistuit timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantităţi uriaşe de substanţe radioactive.

Potrivit unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părţi ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse în 1986.

Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul ei. Iar viața viitoarelor mame și a copiilor avea să se schimbe la 180 de grade. Bebeluși născuți cu malformații numerose, probleme de sănătate îngrozitoare.

În cartea „Dezastrul de la Cernobîl„, a autoarei Svetlana Aleksievici, o femeie a povestit cum bucuria de a deveni mamă s-a transformat intr-o tragedie, după dezastrul nuclear:

„Fetiţa mea. Ea nu e aşa, ca toţi. Uite, o să crească şi o să mă întrebe: „De ce eu sunt aşa?”. Când s-a născut, nu era un copil, ci un săculeţ viu, cusut pe toate părţile, nu era nicio crăpătură, numai ochişorii erau deschişi. În fişa medicală era scris: „Născută cu patologii numeroase complexe: aplazie a anusului, aplazie a vaginului, aplazie a rinichiului stâng (…)

loading...

În patru ani, a făcut patru operaţii. Este singurul copil din Bielorusia care trăieşte cu o patologie aşa de complicată (…) Am auzit medicii că vorbeau între ei: << Fetiţa nu s-a născut în cămaşă, ci în armură, Ar trebui s-o arătăm la televizor, nicio mamă nu ar mai naşte>>. Vorbeau despre fetiţa noastră. Cum să mai fac dragoste cu soţul meu apoi?

La patru ani, ea cântă, dansează, recită poezii. Dezvoltarea ei intelectuală este normală, nu se deosebeşte deloc de alţi copii, numai că are alte jocuri. Ea nu se joacă de-a magazinul, de-a şcoală, ea se joacă de-a spitalul cu păpuşile. Le face injecţii, le pune termometru, perfuzie, păpuşă moare, o acoperă cu un cearşaf alb (…)

Unde mai există, în lumea asta, vreun copil căruia, la fiecare jumătate de oră, să-i scoţi urina prin apăsare cu mâna? Şi cât poţi să rezişti să faci asta? Eu nu-mi permit să plâng, nu trebuie să plâng. Bat pe la toate uşile, scriu. Luaţi fetiţa mea, chiar şi pentru experimente, pentru cercetări ştiinţifice. Sunt de acord să devină o broscuţă pentru experimente, un iepure pentru experimente, numai să rămână în viaţă…

Deocamdată ea nu înţelege, dar când o să ne întrebe de ce nu e ca toţi? De ce nu poate să iubească un bărbat? De ce nu poate naşte un copil? (…)

Patru ani am luptat. Cu medici, cu funcţionari. Am obţinut audiență în cabinete de sus. Numai peste patru ani mi s-a dat nota medicală ce confirma legătura radiaţiei ionizante cu patologia ei îngrozitoare.

Acum patru ani am fost refuzată, mi se repeta: „Fetiţa dumneavoastră este un invalid din copilărie”. Cum să fie invalid din copilărie? Este invalid al Cernobîlului….„, a fost confesiunea Larisei Z.

Sursa:  https://a1.ro/premium/32-de-ani-de-la-cernobil-blestemul-de-a-deveni-mama-dupa-dezastrul-nuclear-cand-sa-nascut-copilul-meu-era-un-saculet-viu-cusut-pe-toate-partile-nicio-crapatura-sunt-de-acord-sa-devina-o-broscuta-pentru-experimente-id756486.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *