Adevărul despre înrolările în Armată! Detalii din culisele recrutării de rezervişti voluntari!

Mult trâmbiţata campanie a Ministerului Apărării Naţionale de recrutare a rezerviştilor voluntari ascunde capcane nebănuite pentru cei care vor să-şi apere ţara, iar SPYNEWS a aflat toate detaliile.

În timp ce ofiţerii cu epoleţii plini încearcă să convingă rezervişti să devină voluntari, susţinând că procesul de recrutare şi selecţie este simplu, iar cei aleşi vor avea numai de câştigat, putând primi 10% din veniturile unui militar activ, situaţia în viaţa reală stă cu totul altfel. De exemplu, pe lângă documentele pe care trebuie să le depună la dosar, candidaţii sunt anunţati că după această etapă urmează testarea psihologică şi vizita medicală – extrem de necesare, de altfel, pentru nu da pe mâna vreunui dezaxat arme pe mână sau a nu muri vreun candidat, de inimă, în timpul probelor sportive. Astfel, dacă un candidat reuşeşte să treacă toate probele – el fiind obligat să se învoiască de la serviciu pentru susţinerea lor -, află vestea cea mare: va pleca într-o cazarmă, pentru instruire, o „scurtă perioadă”, ce poate dura până la 6 luni.

Aşadar, cei care doresc să fie voluntari sunt nevoiţi să lipsească motivat de la serviciu, angajatorul urmând să îl plătească pe perioada instrucţiei cu salariul prevăzut în contractul de muncă. Dar, dacă voluntarul este avocat, stomatolog sau agent comercial, care câştigă în funcţie de numărul de clienţi sau pacienţi, lunile petrecute în cazarmă pot fi trecute, pe bune, la rubrica „Voluntariat”. Şi, chiar dacă familia candidatului face foamea în casă, el poate avea satisfacţia că şi-a ajutat patria. Mai mult, se poate pricopsi şi cu circa 200 de lei lunar, pe o perioadă determinată!

Sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/adevarul-despre-inrolarile-in-armata-detalii-din-culisele-recrutarii-de-rezervisti-voluntari-165283.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.