Al optulea continent al Pământului ar putea deveni realitate

Chiar dacă am fost obișnuiți și învățați că avem șapte continente pe planetă, un al optulea continent ar putea fi clasificat și adăugat celor deja existente.

Zealandia este o zonă de pământ aflat sub nivelul mării aproape complet, situat în sud-vestul Pacificului. Dacă numele acestui al optulea continent vă sună cunoscut și dacă vi se pare că Noua Zeelandă ar avea ceva în comun cu acesta, nu vă înșelați. Munții acestui „continent” sunt cunoscuți chiar ca Noua Zeelandă.

Cercetătorii spun că Zealandia se clasifică în categoria continentelor, iar acum au făcut noi cercetări pentru această recunoaștere oficială. În jurnalul Geologic al Societății Americane, cercetătorii au explicat că Zealandia măsoară cinci milioane de kilometri pătrați, adică două treimi din continentul australian, informează BBC.

Nick Mortimer, autorul articolului și un cercetători din Noua Zeelandă, a declarat că studiile cu privire la Zealandia au durat mai mult de două decenii.

Ca un continent să fie scufundat și să nu fie fragmentat „îl face util pentru explorarea coeziunii și fragmentarea crustei continentale” a acestuia. Nu există, însă, niciun organ oficial de recunoaștere a continentelor, așa că cercetătorii, în timp, ar putea accepta Zealandia ca fiind un al optulea continent al Terrei.

loading...

Sursa: https://playtech.ro/2017/al-optulea-continent-al-pamantului-ar-putea-deveni-realitate/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *