ALERTĂ la TULCEA. SUTE DE PROIECTILE DE RĂZBOI descoperite de pirotehniști

Sute de proiectile de artilerie, cel mai probabil din al doilea război mondial, au fost găsite în comuna Baia, din Tulcea, cu ocazia unor lucrări de construcție. Este cel mai mare depozit de muniție găsit vreodată în județul Tulcea. Detașamentul de pompieri ISU Tulcea a fost chemat în ajutor pentru identificarea elementelor de muniție.

Gruparea pirotehnică a Detașamentului de pompieri Tulcea a fost sesizată, în jurul orei 16:30, să intervină la Baia, pentru identificarea și ridicarea unor proiectile provenite din urma conflictelor armate, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu. La fața locului au fost trimiși plutonier adjutant Sorin Munteanu și plutonier major Lucian Profir.

Cel puțin 225 de proiectile de calibrul 75 și două de 125 au fost scoase până la lăsarea întunericului, căutările fiind sistate până mâine dimineață.

loading...

Se pare că în zonă ar fi existat un depozit de muniție și se presupune că în al doilea război mondial a fost și un punct de tragere.

Muniția nu are focoase dar conține încă pulbere, fiind încă periculoasă. Proiectilele au fost descoperite de niște muncitorii care săpau cu excavatorul. Până să realizeze, au luat în cupă mai multe proiectile și le-a aruncat în grămada cu pământ și pietriș. Seara, zona a fost perimetrată și, până mâine dimineață, va fi păzită de jandarmi. Operațiunile de scoatere din depozit vor continua, mâine, până la găsirea ultimului proiectil. Grămada de pământ în care au fost aruncate primele elemente de muniție va fi verificată cu detectorul de metale. La final, pirotehniștii tulceni, cu sprijinul colegilor din Constanța, vor distrige muniția într-un poligon improvizat în apropierea locului în care a fost găsită.

Sursa: http://evz.ro/alerta-la-tulcea-sute-de-proiectile-de-razboi-descoperite.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *