Alerta pe Terra. China a pierdut controlul stației spațiale Tiangong-1. Nimeni nu știe unde va cădea colosul de 8,5 tone

Agenția spațială a Chinei a pierdut controlul primei sale stații spațiale, care a fost lansată în 2011.

Stația Tiangong-1 nu a mai fost văzută de China din septembrie 2016, iar experții sunt de părere că această construcție în greutate de de 8,5 tone se va prăbuși pe Pământ în câteva luni.

Din păcate, acești specaliști nu sunt capabili să spună și locul în care de va produce impactul.

Conform Daily Mail, oficialii chinezi sunt de părere că stația spațială va cădea pe Terra în perioada octombrie 2017 – aprilie 2018.

”Acum, că perigeul său este undeva sub 300 de kilometri și pentru că se află într-o atmosferă densă, rata căderii este mai mare. Mă aștept să cadă peste câteva luni, undeva spre sfârșitul lui 2017 sau începutul lui 2018”, a declarat dr. Jonathan McDowell pentru The Guardian, un astrofizician de la Harvard University.

Agenția spațială a Chinei a anunțat că va monitoriza traseul stației și a promis că va anunța atunci când va exista orice impact iminent.

loading...

Însă nu toată lumea este convinsă de acest lucru.

”Dacă am dreptate, China va aștepta până în ultimul moment ca să anunțe lumea că există o problemă cu stația lor spațială” – a spus Thomas Dorman, un pasionat de sateliți, pentru Space.com.

Pe de altă parte, este de așteptat ca multe din componentele acestei stații să ardă atunci când va intra în atmosfera Pământului.

Sursa: https://infostiri.net/2017/10/15/alerta-pe-terra-china-a-pierdut-controlul-statiei-spatiale-tiangong-1-nimeni-nu-stie-unde-va-cadea-colosul-de-85-tone/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *