Andreea Esca va renunța la TV. A hotărât să spună lucrurilor pe nume. „Da, este pe moarte”

Andreea Esca este una dintre cele mai longevive și bine prezentatoare din România. Astfel că de multe ori când spui: „știri”, te gândești inevitabil la ea. Frumoasa moderatoare a vorbit în cadrul unui interviu despre provocările de pe sticlă, dar și din mediul online. Și, la un moment dat, ea a vorbit despre renunțarea la televiziune.

Întrebată dacă ar renunța la televiziune sau la online, Andreea Esca a dezvăluit că ar abandona a doua variantă. Mai mult, în timpul declarațiilor, prezentatoarea a vorbit despre jobul său de la PRO TV ca și cum ar fi o persoană. Și, deși, multe voci importante spun că lumea televiziunii e pe moarte, Andreea Esca e decisă să rămână la pupitrul Știrilor PRO TV până la sfârșitul acesteia.

„La asta cu renunţatul este o chestie la care mă mai gândesc din când în când și îmi aduc aminte că un prieten mi-a spus într-o zi: «Știi care e problema ta? Nu știi verbul a abandona». Și probabil chiar e o problemă – ea poate părea ca o calitate, dar să știi că poate fi foarte bine o problemă. Nu sunt în stare. Deși, am foarte multe lucruri și câteodată mă gândesc: «Poate ar trebui să mai tai din ele, să mai renunț la ceva», nu sunt în stare tocmai pentru că, ajungem la începutul discuției noastre, le fac din plăcere. Știi că dacă aș face ceva… uite, să zicem: «Asta o faci pentru că ai nevoie de suma asta de bani», aș zice: «Bine, uite, o tai pe asta pentru că o să rămân cu asta», dar nu e despre asta! Adică nu este despre asta! Și atunci nu știu ce să îți spun. Sigur că televiziunea rămâne prima mea dragoste. Adică, în momentul ăsta, ca să îți răspund totuși la întrebarea ta, aș renunța la online. Nu aș renunța încă la televiziune, chiar dacă tu o să îmi spui: «Da, dai, uite, televiziunea e pe moarte, poate ar trebui să rămâi în online». E tot despre «a iubi». Adică da, și dacă este pe moarte, ce, nu mai stai lângă un om, pentru că este pe moarte, dacă îl iubești?! Așa o să stau și eu în televiziune, până o să moară. Dacă o să moară, o să moară cu mine acolo. Adică nu mi se pare fair (n.r.: cinstit) să o abandonez acum, la greu!

Așa cum nu mi s-a părut fair să abandonez print-ul. Deci, când am plecat din print către online, am zis: «Asta e, trebuie să mergem, să nu știu ce», după care am dat drumul site-ului, după care, mi-am dat seama după câteva luni că: «Nu, nu e ok, eu nu pot să las print-ul să moară», pentru că mie îmi place. Eu iubesc revistele, să simt cum miroase hârtia, să dau pagina, să văd pozele mari, lucioase, nu numai pe calculator.”, a declarat Andreea Esca pentru  katai.ro.

Întrebată ce mesaj ar avea pentru lumea întreagă dacă acesta ar fi vizibil timp de o oră la televizor, dar și pe diferite site-uri online, prezentatoarea TV a avut un răspuns emoționant.

Citește și: Andreea Esca, la momentul adevărului. Când și-a pierdut virginitatea. “Eram topită după el și…”

„Iubiți! Asta aș scrie. Da, «iubiți». Cred că oamenii sunt capabili de orice în momentul în care iubesc și sunt iubiți, știi? Și sunt fericiți. Adică, eu cred că de acolo pornește toată dorința de a face multe lucruri, frustrarea pentru care nu faci multe lucruri, cred că e un lucru legat de iubire. Și cred că pleacă, nu știu, chiar de când sunt mici. Am întâlnit de multe ori oameni, care, pentru că nu au avut iubirea suficientă în familie, de exemplu, au trăit toată viața cu o lipsă de iubire și cu o frustrare. Și nu au știut la rândul lor să transmită iubire (…)”, a mai mărturisit Andreea Esca.

Andreea Esca prezintă Știrile PRO TV de mai bine de 20 de ani

Ce salariu are Andreea Esca. După mai bine de două decenii de când Andreea Esca ne aduce în case știrile importante ale zilei în fiecare seară de la ora 19:00, prezentatoarea se bucură de atenția și admirația a milioane de oameni. Fie că o iubesc sau o critică, unii dintre români sunt curioși să afle cât câștigă vedeta, de fapt. Potrivit celor mai noi mărturisiri lansate pe tema asta, venitul lunar al știristei de la PRO TV ar fi de 5.000 de euro. Și asta după ce ar fi scăzut din cauza tăierilor de salarii. În trecut însă s-a vehiculat o cifră fabuloasă în legăcută suma scrisă pe fluturașul ei lunar… se apre că ar fi fost înscrisă suma de 46.000 de euro.

Sursa: https://www.cancan.ro/andreea-esca-vorbit-despre-renuntarea-la-televiziune-da-este-pe-moarte-cand-va-parasi-pupitrul-stirilor-pro-tv-19705482

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.