Anunţ IMPORTANT pentru elevii care trebuie să susţină luni Bacalaureatul, în şcolile din Bucureşti. Decizie de ultimă oră a ISMB Citeste mai mult pe

Luni şi marţi nu vor avea loc cursuri în grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat duminică primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Probele pentru evaluarea competenţelor în cadrul bacalaureatului care urmau să fie susţinute luni vor avea loc cel mai probabil miercuri, cu acordul Ministerului Educaţiei, în urma deciziei anunţate de suspendare a cursurilor luni şi marţi, a declarat duminică inspectorul şcolar general, Florin Lixandru.

„Mâine este prevăzută susţinerea unor probe de evaluare a competenţelor în cadrul examenului de bacalaureat pentru elevii care nu s-au putut prezenta în cele două săptămâni anterioare de susţinere a examenelor. Aceste probe se vor decala şi cred că vor avea loc miercuri, cu acordul Ministerului Educaţiei”, a afirmat Florin Lixandru, în cadrul Comandamentului de iarnă de la Primăria Capitalei.

Şcolile vor fi închise luni şi marţi, în Bucureşti

Potrivit şefului IŞMB, decizia privind suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ universitar aparţine acestora, întrucât beneficiază de autonomie universitară.

Luni şi marţi nu vor avea loc cursuri în grădiniţele, şcolile şi liceele din Bucureşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a anunţat duminică primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Decizia a fost luată, în urma unei analize „extrem de responsabile”, împreună cu instituţiile de resort – Prefectura, ANM, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

 

 

 

sursa:http://www.romaniatv.net/anunt-important-pentru-elevii-care-trebuie-sa-sustina-luni-bacalaureatul-in-scolile-din-bucuresti-decizie-de-ultima-ora-a-ismb_405875.html

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *