ANUNȚUL actorului Alain Delon despre FUNERARIILE sale, a ȘOCAT pe toată lumea: „Vreau să fiu înmormântat în mijlocul…“

Anunțul actorului Alain Delon despre FUNERARIILE sale, a ȘOCAT pe toată lumea! Alain Delon, în vârstă de 82 de ani, se gândește tot mai des la ziua când va părăsi această lume. Actorul francez a început deja demersurile pentru organizarea propriei înmormântări. Legat de înhumarea sa, idolul femeilor din întreaga lume spune că dorește să fie înmormântat pe domeniu său din Douchy, aproape de mormintele câinilor săi.

Pentru că este un mare iubitor de animale, Alain Delon i-a primit pe jurnaliştii de la Paris Match pe domeniul său aflat în centrul Franţei și le-a arătat cimitirul aflat pe proprietatea sa, unde au fost înmormântaţi cei „50 de câini, fraţi şi surori“ ai artistului.

„Acesta va fi locul de veci al lui Alain Delon, în apropiere de ei, atunci când moartea va veni“, se afirmă în articolul publicat de revista Paris Match, care a publicat pe coperta celui mai recent număr al său o fotografie a celebrului actor, potrivit Ştirile Pro TV.

Într-un alt interviu acordat pentru revista Doggy, Alain a mărturisit că îşi înhumează, începând din 1975, toate animalele de companie în cimitirul amenajat pe proprietatea sa: „Dacă unii dintre câini au trăit în cuplu, îi înmormântez împreună. Toată viaţa mea este aici, în aceste morminte. Vreau să fiu înmormântat în mijlocul animalelor mele. Am obţinut autorizaţia pentru a fi înmormântat în capela mea, în mijlocul câinilor mei“, declara starul de cinema, în urmă cu câţiva ani.

Mai mult, actorul a dezvăluit că a fost extrem de afectat de moartea unuia dintre animalele sale de companie – Gala, o femelă din rasa doberman: „Ea se află mereu în gândurile mele, în inima mea şi în amintirile mele. Într-o zi, am certat-o pentru ceva, am văzut-o că mă privea şi că plângea. Asta m-a bulversat“.

În prezent, starul de cinema are un ciobănesc belgian malinois, în vârstă de trei ani, cu care are o relație specială.

„Îl cheamă Loubo. Îmi lipseşte atunci când nu sunt cu el. Am avut 50 de câini în viaţa mea, dar cu acesta am o relaţie specială. Mă enervează că nu vrea să urce scara interioară şi, dintr-o dată, am văzut că nu pot să dorm fără el, dar asta se va rezolva. Are caracter, nu iubeşte pe toată lumea. Dacă voi muri înaintea lui, îi voi cere veterinarului să plecăm împreună. Îi va face o injecţie, pentru ca el să moară în braţele mele“.

Deşi pare o decizie foarte dură, celebrul actor spune că o astfel de moarte ar fi mai bună pentru Loubo: „Prefer să moară aşa, decât să ştiu că va muri culcat pe mormântul meu din cauza suferinţei cauzate de despărţirea noastră“.

Sursa: http://www.evzmonden.ro/anuntul-actorului-alain-delon-despre-funerariile-sale-socat-pe-toata-lumea-vreau-sa-fiu-inmormantat-mijlocul/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.