Au dus două obuze din al Doilea Război Mondial la fier vechi. Proiectilele puteau exploda în orice moment

Două proiectile de calibrul 100 de milimetri au fost descoperite, miercuri, în incinta unei firme de colectare a materialelor feroase şi neferoase din municipiul Botoşani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită pe rampa de încărcare-descărcare, de un angajat care sorta fierul vechi.

Bărbatul a realizat pericolul şi a solicitat sprijinul pirotehniştilor botoşăneni.

„Ajunşi la faţa locului, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani au ridicat cele două proiectile şi le-au transportat în poligonul de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară”, a afirmat Lupu.

Sursă: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/au-dus-doua-obuze-din-al-doilea-razboi-mondial-la-fier-vechi-proiectilele-puteau-exploda-in-orice-467329.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.