Au găsit un monstru marin pe o plajă. Când i-au tăiat burta s-au îngrozit. Ce înghițise creatura

Un caşalot găsit fără viaţă pe o plajă din Murcia, localitate aflată în sudul Spaniei, a decedat în urma şocului gastric produs de ingerarea a 29 de kilograme de deşeuri din plastic, au anunţat vineri autorităţile locale, citate de The Telegraph.

În stomacul şi intestinele exemplarului mascul tânăr au fost găsite deşeuri precum pungi, saci de rafie, fragmente de plase de pescuit şi de frânghii, dar şi o canistră din plastic, au anunţat experţii marini în urma autopsiei.

Caşalotul, de aproape 10 metri lungime şi cântărind peste şase tone, a fost găsit mort pe o plajă din Cabo de Palos la sfârşitul lunii februarie.

loading...

Descoperirea tristă a cauzei morţii animalului a determinat autorităţile din regiunea Murcia să lanseze o campanie împotriva deversării în apă a deşeurilor din plastic.

Consuelo Rosauro, director general pentru mediu în cadrul Guvernului regional de la Murcia, a declarat că în ultimul deceniu prezenţa plasticului în apă a devenit una dintre cele mai mari ameninţări la adresa vieţuitoarelor marine din lume.

„Multe animale se încurcă în deşeuri sau ingerează mari cantităţi de plastic ce le provoacă în final moartea”, a spus ea.

Specie ameninţată cu dispariţia, caşalotul este cel mai mare cetaceu cu dinţi şi are cel mai mare creier dintre toate vieţuitoarele de pe pământ. Alimentaţia sa naturală este compusă în cea mai mare parte din calamari, iar speranţa de viaţă este aproximativ egală cu a oamenilor, de circa 70 de ani.

Specialiştii din cadrul centrului pentru salvarea animalelor El Valle, care au realizat autopsia exemplarului tânăr, au declarat că acesta nu a putut digera sau elimina plasticul înghiţit şi, ca urmare, a decedat în urma peritonitei.

Campania din Murcia va fi realizată în colaborare cu Asociaţia Europeană de Mediu şi Fondul European de Dezvoltare Regională şi va consta atât în campanii de conştientizare cât şi în operaţiuni de igienizare a plajelor. Deşeurile colectate vor fi catalogate şi analizate pentru a se determina originea lor.

Organizaţiile pentru protecţia mediului trag din ce în ce mai des semnale de alarmă cu privire la cantitatea de deşeuri din oceanele lumii. Potrivit estimărilor, circa opt milioane de tone de plastic ajung anual în mediul marin.

Sursă: https://www.antena3.ro/externe/au-gasit-un-monstru-marin-pe-o-plaja-cand-i-au-taiat-burta-s-au-ingrozit-ce-inghitise-creatura-463724.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *