Biserica Ortodoxă Română şochează: Avem porţile deschise pentru HOMOSEXUALI! (VIDEO)

UPDATE: Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, îşi nuanţează declaraţia privind deschiderea bisericii faţă de homosexuali.

„Am spus şi repet un lucru de bun-simţ: nu este nicio noutate că iubirea creştină faţă de aproapele nostru nu este una selectivă – nu-l iubim mai puţin pe un om mai păcătos decât pe un om virtuos. Când am spus că Biserica are porţile deschise pentru oricine mă refer la un lucru pe care îl cunoaşte orice creştin (…): faptul că Biserica deschide uşile spre un spaţiu al pocăinţei, spre un spaţiu al vindecării morale de aici nu rezultă că etica textuală a Bisericii noastre este una care se schimbă. Ea este fundamentată pe scriptură, homosexualitatea rămâne un păcat, homexualitatea trebuie să fie percepută ca o stare nefirească din punct de vedere moral şi că Biserica, inclusiv Ortodoxă, oferă spaţiul său larg deschis către oricine, inclusiv către persoanele care se află într-o situaţie ca aceasta”, a declarat Vasile Bănescu, într-o intervenţie la B1 TV.

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis un mesaj istoric.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, afirmă, în numele BOR, că biserica are porțile deschise pentru fiecare om, chiar și pentru homosexuali. 

Mai mult, Vasile Bănescu spune că homosexualii, „aflați într-o situație nefirească din punct de vedere moral”, trebuie primiți în biserică și chiar chemați.

Întrebat, de libertatea.ro, cum apreciază faptul că Papa Francisc are o atitudine mai tolerantă față de cuplurile de același sex, Bănescu a răspuns: „Această declarație a Papei Francisc nu diferă cu nimic, doar că la noi nu s-au făcut declarații publice la nivelul acesta, în sensul că nu a avut un echivalent într-o declarație a Părintelelui Patriarh, dar mesajul pe care eu îl transmit acum, din partea Bisericii Ortodoxe, coincide cu mesajul Papei Francisc, în sensul că biserica are porțile deschise pentru orice om, indiferent de opțiunile lui. Mesajul creștin – ortodox, catolic sau de altă confesiune – se regăsește în mod identic la nivelul iubirii față de celălalt.
Când criticăm o ideologie care vrea să promoveze în societate niște lucruri străine de credința creștină, asta nu înseamnă că suntem împotriva unor oameni. Un om trebuie primit și chiar chemat spre biserică, cu atât mai mult cu cât se află într-o situație pe care biserica o consideră nefirească din punct de vedere moral”.

Este prima dată când Biserica Ortodoxă Română are un mesaj așa de explicit tolerant față de homosexuali, notează publicaţia citată.

Vasile Bănescu a subliniat însă că BOR nu recomandă legiferarea parteneriatului civil pentru persoane heterosexuale.

loading...

Sursa: https://b1.ro/stiri/eveniment/biserica-ortodoxa-homosexuali-vasile-banescu-222779.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *