Blestemul celui mai teribil om din istorie. Avea doi iriși într-un singur ochi. Boala este una rară si poartă numele de Pupula Duplex

Este vorba chiar despre unul dintre cei mai puternici oameni din istorie: Liu Ch’ung, împăratul Chinei.

 Bărbatul a rămas în istorie ca fiind un tiran, iar înfățișarea îl ajuta foarte mult.

Era înalt și părea că are patru ochi din cauza celor doi iriși în fiecare glob ocular.

Potrivit a1.ro. se pare că acesta ar fi suferit de o boală, denumită „Pupula Duplex”. Aceasta nu este definită în medicină, dar este explicată ca fiind o anomalie extrem de rară, care se manifestă prin dezvoltarea a doi iriși, două cornee şi două retine, pe fiecare din cei doi globi oculari.

Nu se cunosc cauzele  acestei afecțiuni și nici alte persoane care să fi suferit de această boală.

Din cauza înfățisării sale, oamenii îl considerau pe Liu Ch’ung ca fiind întruchiparea diavolului. Avea ochii albaștri și reci, statura înaltă și maxilarul pătrat. Aceste trăsături erau considerate anormale pentru un om și asociate cu tirania de care dădea dovadă.

Mai mulți experți în medicină din SUA, spun că Pupula Duplex este doar un mit. Însă, cazul a stârnit atenția și altor specialiști, hotărâți să studieze anomalia. Aceștia au stabilit că o persoană care suferă de acestă boală are deficiențe de vedere și mai ales de focalizare a unui obiect.

Cazul împăratului Chinei rămâne unul dintre cele mai bizare ale lumii.

Sursa: https://stiinta-mister.ro/2018/02/01/blestemul-omului-cu-doi-irisi-intr-un-singur-ochi-boala-este-una-rara-si-poarta-numele-de-papula-duplex/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *