Cum ar trebui să arăte corpul uman pentru a supravieţui accidentelor rutiere (FOTO/VIDEO)

Maşinile evoluează mai repede decât oamenii. Sunt mai puternice, mai rapide şi mai complexe, dar corpul uman nu a a fost „gândit” pentru a supravieţui în eventualitatea unor accidente rutiere. Însă dacă ar fi evoluat în acest fel, corpul nostru ar fi arătat precum cel al lui Graham, „monstruozitatea” din imaginile de mai jos.

Acesta este corpul uman perfect adaptat pentru a supravieţui unui accident rutier. Graham nu are gât, aşa că acesta nu se poate rupe la un impact puternic; o faţă mare şi grasă îi protejează nasul şi urechile, are perne de aer între coaste, piele groasă, iar genunchii se îndoaie în toate direcţiile, informează The Guardian, potrivit go4it.ro.

Graham, „singura persoană concepută pentru a supravieţui pe drumurile noastre”, a fost realizat de autorităţile statului australian Victoria pentru a atrage atenţia asupra problemei pe care o reprezintă acidentele rutiere.

În clipul ataşat puteţi vedea şi cum a fost construit Graham, cu ajutorul unui medic şi al altor experţi. Sculptura va fi plimbată prin toată Australia în lunile următoare.

loading...

Sursa: https://infostiri.net/2016/07/29/cum-ar-trebui-sa-arate-corpul-uman-pentru-supravietui-accidentelor-rutiere-fotovideo-2/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *