Dezastru fără precedent în Grecia: 50 de oameni uciși de incendii. Avertisment pentru turiști

Dezastrul din Grecia capătă proporții apocaliptice. Cel puțin 50 de oameni au murit și 150 au fost răniți în incendiile necontrolate de vegetaţie care au devastat luni împrejurimile Atenei, potrivit bbc.com. Majoritatea victimelor au fost prinse în capcană de flăcări în sectorul localităţii balneare Mati, aflată la 40 km nord-est de Atena.

Primele informații vorbeau despre peste 20 de morți. Ulterior, în cursul zilei de marți, autoritățile au descoperit 26 de cadavre lângă plaja Argyri Akti, Mati.

Trupurile neînsuflețite erau lângă o tavernă, iar oficialii cred că oamenii au încercat, fără succes, să se refugieze în mare.

Premierul grec Alexis Tsipras şi-a scurtat o vizită în Bosnia-Herţegovina pentru a reveni de urgenţă în Grecia. El a sugerat că unele incendii ar fi fost declanşate de piromani.

Tsipras a dispus mobilizarea unui număr suplimentar de salvatori şi de pompieri de la departamentele şi serviciile de urgenţă din regiunile vecine şi a cerut asistenţă din partea armatei, potrivit postului de radio de stat grec.

Atena a activat şi mecanismul european de protecţie civilă pentru a solicita întăriri partenerilor săi, iar Cipru şi Spania şi-au oferit deja ajutorul.

Incendiile s-au declanşat în contextul unui val de căldură care s-au abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius.

În unele zone, localnicii au petrecut mai multe ore în mare, la adăpost de flăcările care cuprinseseră litoralul. Oameni și animale au așteptat navele trimise de autorități pentru evacuare.

Avertizare de călătorie de la MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, în ultimele zile, capitala Atena se confruntă cu incendii de vegetație, declanşate şi în contextul unui val de căldură, care s-a abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius, iar Serviciul de Meteorologie grec a anunțat o înrăutățire a vremii pentru perioada 24-26 iulie 2018. Sunt prognozate ploi și furtuni puternice la nivel local, însoțite de căderi de grindină, vânt puternic și scăderea semnificativă a temperaturii.

Vor fi afectate următoarele regiuni: Epirul, insulele din nordul Golfului Ionic, vestul Greciei continentale, Tessalia, insulele Sporade și insulele din nordul și estul M. Egee, estul Macedoniei, Tracia, Evia,

Macedonia Centrală (în principal Halkidiki).

Detalii suplimentare despre evoluția vremii se pot obține accesând portalul www.meteoalarm.eu.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro și www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Regiunile din Grecia cu cel mai ridicat risc de incendiu

Incendiu Grecia 2018. ALERTĂ pentru turişti: Harta zonelor afectate!

Autorităţile din Grecia au emis un avertisment de incendiu în mai multe regiuni ale ţării. Astfel, conform datelor Protecţiei Civile, există un risc foarte ridicat (nivelul 4 – culoarea portocalie pe hartă) de incendii în Grecia Centrală (Viotia, Fthiotida, Fokida) și Peloponez (Corint, Achaia, Argolida, Arkadia, Lakonia) și insula Evia.

În același timp, Secretariatul General pentru Protecție Civilă recomandă cetăţenilor să fie foarte atenți și să evite orice acţiune care poate provoca incendii prin neglijență, cum ar fi aruncarea țigărilor aprinse, arderea ierburilor uscate sau a reziduurilor din gospodării, utilizarea de dispozitive de sudură şi a grătarelor în aer liber etc.

Protecția Civilă reamintește că arderea vegetaţiei pe câmpuri este interzisă în timpul „sezonului anti-incendiu”, în lunile de vară.

Autoritatea a publicat şi o hartă cu regiunile în care riscul de incendii este extrem de crescut:

Președintele Prokopis Pavlopoulos a decretat doliu național și a anulat evenimentele care ar fi urmat să aibă loc marți și care marcau restaurarea democrației în Grecia în 1974.

Sursa: https://www.realitatea.net/dezastru-in-grecia-cel-putin-20-de-morti-i-zeci-de-raniti-in-urma-incendiilor_2156720.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *