Directorul INFP, despre marele cutremur din România: “Să fim pregătiţi …”

Directorul INFP a vorbit despre marele cutremur care va avea loc în România. Constantin Ionescu, director general al Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a declarat că acest seism poate avea loc în România oricând.

Potrivit lui Constantin Ionescu, un cutremur devastator nu poate fi prezis. Însă, cetăţenii trebuie să fie pregătiţi să ştie cum să acţioneze în cazul unei catastrofe de acest fel.

“Nu ştim când se va produce în România marele cutremur, dar cetăţenii trebuie să fie pregătiţi să ştie cum să acţioneze şi orice acţiune care se desfăşoară în acest scop, de pregătire, este binevenită.

Sunt anumite indicaţii în legătură cu ce trebuie să facem în cazul unui cutremur. Unde să ne adăpostim dacă stăm la bloc, pe stradă sau în maşină”, a declarat Constantin Ionescu la Antena3.

loading...

Un cutremur de 8,1 grade este posibil în România

“Din punctul nostru de vedere, cutremurele care produc pagube materiale sau asupra populaţiei sunt cele peste 7 grade pe scara Richter, asemănător cu cel din 1977.

Nu ştim când va fi un astfel de cutremur, nimeni nu poate să spună dacă se va întâmpla mâine sau peste 40 de ani. Sunt instituţii în lume care se ocupă de predicţie, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat.

În România, un cutremur major se poate produce oricând, în orice clipă”, a mai spus Constantin Ionescu.

La începutul lunii august 2017, Constantin Ionescu a declarat că a fost realizată o hartă specială a Bucureştiului, din punct de vedere seismic.

Ionescu a vorbit şi despre rectificarea intensităţii maxime a cutremurului care ar putea avea loc la noi în ţară.

“La noi, până la realizarea acestei hărţi, cutremurul maxim posibil a fost de 7,8 grade. În urma ultimelor cercetări pe care le-am făcut am reconsiderat cutremurul maxim posibil la 8,1 grade Richter.

Vrancea poate să producă un astfel de cutremur”, a spus atunci Ionescu, potrivit Observator.

Sursa: https://huff.ro/news/directorul-infp-despre-marele-cutremur-din-romania-s-144189

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *