DOI ANI DE LA MOARTEA LUI PRINCE. Sora artistului: „După ce a murit, porumbeii lui nu mai scoteau niciun sunet!”

 21 aprilie 201 va rămâne mereu o zi de doliu și de comemorare în muzica internațională: atunci  legendarul Prince își lua rămas-bun de la această lume, la numai 57 de ani.

Deși pare greu de crezut, au trecut deja doi ani de când artistul, actorul, regizorul și dansatorul a trecut în neființă, lăsând în urmă o incredibilă moștenire muzicală. După moartea fratelui său faimos în întreaga lume, sora acestuia, Tyka Nelson a acordat un interviu emoționant în cadrul emisiunii “The Today Show”.

Cu lacrimi în ochi, Tyka a povestit cât de greu se poate âmpăca cu moartea fratelui ei pe care-l iubea mai mult decât orice pe lume.  „I-am fost cea mai apropiată, deci bănuiesc că fac față cel mai greu…”, a recunoscut femeia.

Totul îi amintește Tykăi de fratele ei

Când a fost întrebată însă dacă mai simte prezența fratelui său când se plimbă prin Paisley Park (locul unde acesta avut reședința), care urma să fie deschis publicului ca muzeu, Tyka a spus că tot ce este acolo îi amintește de fratele său: de la hainele de scenă, la zecile de perechi de pantofi, la melodii.  Însă cei care joacă rolul de „madlene” sunt cei doi porumbei de-ai artistului, Majesty și Divinity.Potrivit acesteia, păsările au simțit că e ceva în neregulă cu stăpânul lor și că acestuia din urmă i s-a întâmplat ceva rău.

 „După ce a murit, nu mai scoteau niciun sunet. Când am intrat în casă, am întrebat mirată: <<Unde sunt porumbeii? Ce-i cu liniștea asta?!>> Porumbeii erau în apropiere, doar că tăceau, ca și când ar fi știut exact când s-a întâmplat…”, a povestit Tyka.

Când au început din nou să cânte, trilurile vesele dispăruseră, iar sunetele scoase de cei doi porumbei semănau mai mult a plânset, ca un omagiu trist adus lui Prince.

Cântăreţul Prince Rogers Nelson a murit din cauza unei supradoze accidentale de fentanil, astfel că nicio persoană a fost pusă sub acuzare.

Sursa: https://a1.ro/news/inedit/doi-ani-de-la-moartea-lui-prince-sora-artistului-dupa-ce-a-murit-porumbeii-lui-nu-mai-scoteau-niciun-sunet-id754829.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.