Dragnea, premier până în 2040. Senatul a adoptat proiectul prin care șeful PSD, condamnat cu executare în primă instanță, va conduce strategia „România 2040”, obligatorie pentru toate guvernele viitoare

Senatul a adoptat proiectul de lege inițiat de Guvern privind elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung „România 2040”. Strategia va fi realizată de o comisie condusă de Liviu Dragnea, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare în primă instanță, şi va deveni obligatorie pentru toate guvernele ce vor urma. Proiectul de lege urmează să ajungă la vot și în Camera Deputaților, precizează HotNews.

Liberalii au criticat dur proiectul, spunând că trădează un mod de gândire bolnav, infestat de nostalgiile comuniste ale unor oameni care n-au reuşit nici până acum să asimileze în mod real valorile democraţiei. Practic, cetăţenii nu vor mai avea niciun cuvânt de spus, în alegeri, în privinţa direcţiei pe care o urmează România, întrucât tot ceea ce va stabili „Comitetul lui Dragnea” devine obligatoriu pentru orice guvernare va veni ulterior”, mai avertizează PNL

loading...

Comisia „România 2040” ar urma să-și desfășoare activitatea în perioada 1 septembrie 2018 – 1 iulie 2019. Cheltuielile legate de organizarea, funcționarea și activitatea specifică a Comisiei se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților, iar Parlamentul va asigura spațiile necesare, precum și birotica necesară.

Sursa: https://b1.ro/stiri/politica/senat-romania-2040-comisie-dragnea-229825.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *