Dragnea: Salariile cresc pentru 97% dintre angajaţii de la Parlament, dar romanilor le scad!

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că pentru 3% dintre angajaţii de la Parlament salariile scad puţin, iar pentru ceilalţi – 97% – vor fi creşteri salariale.

El a adăugat că încă nu şi-a verificat cardul pentru a putea spune cu cât i-a crescut salariul în luna ianuarie.

„Din ce am vorbit cu doamna secretar general, din toţi cei care primesc salarii de aici (de la Parlament – n.r.) se pare că la 3% nu sunt creşteri, sunt foarte mici scăderi, la 97% sunt creşteri”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat de ziarişti cu cât i s-a mărit salariul începând cu luna ianuarie a acestui an.

loading...

Preşedintele Camerei i-a sfătuit pe jurnalişti să vorbească pe acest subiect cu funcţionarii de la Parlament, pentru că pot da toate detaliile tehnice.

Dragnea a mai declarat că se impune înfiinţarea unei comisii de anchetă privind Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP), întrucât „au început să iasă la iveală din ce în ce mai multe informaţii”.

Întrebat dacă va merge la audieri la Comisia de apărare a Senatului, unde a fost invitat de preşedintele acestui for, liberalul Marcel Vela, să prezinte motivele pentru care unii demnitari au renunţat la serviciile SPP, Dragnea a spus că merge la orice comisie parlamentară.

„Aşa ne trebuie pentru că am vorbit, să ne cheme la audieri”, a adăugat Dragnea, ironic, la Palatul Parlamentului.

Sursa: http://www.capital.ro/dragnea-salariile-cresc-pentru-97.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *