E oficial! Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp divorțează: „Știam că vom ajunge aici”

Vestea că unul dintre cele mai iubite cupluri din lumea muzicală divorțează a luat pe toată lumea prin surprindere. Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au decis să pună punct relației și să își spună adio pentru totdeauna.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au fost unul dintre cele mai invidiate cupluri, atât în viața personală, cât și în privința duo-ului pe care îl formează pe scenă.

loading...

„Confirm zvonurile, da, noi doi ne-am despărțit. Decizia a fost de comun acord, noi suntem două firi diferite, dar nu a fost o problemă, știam că vom ajunge aici. În urmă cu o lună, două. Rămâne între noi treaba asta și dacă ar fi fost așa, eu am trecut peste, nu ăsta este motivul pentru care ne-am separat, diferențele dintre noi au fost. Ce să zic… diferențe de gândire, eram două firi tari, pietre orgolioase, cel mai bine ar fi să nu discut, trec printr-o perioadă nu tocmai bună. Am vrut să explic tuturor celor care ne-au iubit, noi nu mai formăm un cuplu în viața reală, dar continuăm că cântăm, ne onorăm contractele.”, a spus Carmen de la Sălciua, la „Acces Direct”.

Cât despre un nou bărbat în viața ei, Carmen de la Sălciua mărturisește că nu se simte încă pregătită și are în prim-plan doar cariera muzicală.

„Îl respect, îi doresc tot binele din lume. Niciunul dintre noi nu a început o altă relație, nu mai există cale de împăcare. Am intentat divorț. Vreau să mă focusez pe cariera muzicală, dacă va apărea cineva în viața mea, voi spune. Ne-am făcut planuri, ca orice cuplu, ca orice pereche la început la drum. Am mulți prieteni care îmi sunt alături, Dumnezeu și familia mea. Am încercat să reparăm, dar din păcate, nu a mai fost nimic de reparat.”, a mai spus Carmen de la Sălciua, la „Acces Direct”.

Sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/bomba-in-lumea-muzicala-carmen-de-la-salciua-si-culita-sterp-divorteaza-stiam-ca-vom-ajunge-aici-169228.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *