Este oficial! Câţi bani vor primi în plus la salariu poliţiştii şi militarii, pentru orele suplimentare lucrate. Noi reguli şi condiţii stabilite de MAI

Au intrat în vigoare condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru munca suplimentară prestată de personalul cu statut special – cadrele militare în activitate, polițiștii și soldații și gradații profesioniști în activitate din unitățile M.A.I. -, precum și activitățile deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, prevăzute de Ordinul MAI 40/2018.

Potrivit actului normativ, activitățile deosebite sunt cele desfășurate în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, pentru îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor de serviciu specifice unității potrivit competențelor legal stabilite.

Aceste activităţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţiil: 

  • au un grad ridicat de risc asupra integrității fizice, sănătății sau vieții personalului implicat;
  • au un grad ridicat de complexitate și dificultate;
  • presupun intervenția specializată în funcție de nivelul de urgență și/sau gravitate al situației/evenimentului;
  • la creșterea capacității operaționale a unității, precum și în situații de catastrofe, calamități, tulburări de amploare ale ordinii și siguranței publice ori alte asemenea evenimente.

În toate situațiile, activitățile trebuie să aibă un caracter operativ sau neprevăzut.

Prestarea muncii suplimentare se dispune de șeful ierarhic, în scris, fără a se depăși 180 de ore anual.

În cazuri cu totul deosebite se poate aproba prestarea muncii suplimentare peste plafonul de 180 de ore anual, dar nu mai mult de 360 de ore anual, în baza unui raport nominal întocmit de șeful ierarhic, aprobat de ordonatorul de credite, cu acordul sindicatului reprezentativ sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii, precum și cu încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru plata muncii suplimentare.

loading...

Conducătorii/Șefii unităților care au calitatea de ordonatori de credite analizează în ședința de comandă organizată la începutul fiecărei luni calendaristice evoluția evenimentelor/situațiilor din aria de responsabilitate, în baza datelor și informațiilor specifice deținute și stabilesc, la propunerea personalului cu funcții de conducere din subordine, măsuri privind munca suplimentară în vederea încadrării în fondurile bugetare alocate pentru plata acestei munci, respectiv în limita de 3% din suma soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă.

Condiţii pentru plata majorării salariale pentru muncă suplimentară
Majorarea se plătește personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

există ordinul/dispoziția șefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare, scris(ă) și emis(ă) conform competențelor și regulilor stabilite la nivelul fiecărei unități. În situațiile care implică desfășurarea de urgență a muncii suplimentare, ordinul/dispoziția șefului ierarhic poate fi comunicat(ă) și verbal, dar cu obligația de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;
nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensații etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;
se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinație.
Timpul normal de lucru se stabilește lunar, prin înmulțirea numărului de zile lucrătoare din luna calendaristică cu 8 ore/zi.

Timpul liber corespunzător se acordă pentru munca suplimentară prestată și presupune că pentru numărul de ore lucrate peste timpul normal de lucru se acordă același număr de ore libere plătite. În cazul în care orele lucrate peste timpul normal de lucru au fost compensate prin ore libere plătite în termenul stabilit de lege, majorarea nu se mai plătește.

Majorarea se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat ca muncă suplimentară și se determină pe baza raportului dintre solda de funcție/salariul de funcție și durata timpului normal de lucru din luna în care s-a desfășurat munca suplimentară.

În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenullegal, majorarea se plătește prin adăugare la drepturile salariale plătite în luna următoare expirării termenului respectiv și la drepturile salariale corespunzătoare muncii suplimentare prestate pentru care nu a fost acordat timp liber corespunzător. Orele suplimentare care fac obiectul acordării altor drepturi salariale expres prevăzute pentru munca suplimentară nu se iau în calcul la plata majorării în condițiile prezentului ordin.

Plata majorării se face pe baza centralizatorului lunar cu personalul care a prestat muncă suplimentară. Centralizatorul lunar se întocmește de șeful ierarhic nemijlocit, se aprobă de ordonatorul de credite sau, după caz, de persoanele delegate potrivit competențelor și se comunică structurii financiar-contabile, până la data de 5 a lunii.

La momentul întocmirii centralizatorului lunar, șeful ierarhic nemijlocit întocmește și un raport către ordonatorul de credite prin care își asumă motivele pentru care nu a fost posibilă acordarea timpului liber corespunzător.

Pentru personalul cu statut special ale cărui raporturi de serviciu/muncă au încetat sau au fost suspendate, precum și pentru cel transferat, plata majorării pentru munca suplimentară prestată, precum și a drepturilor corespunzătoare muncii astfel prestate, pentru care nu s-a acordat timp liber corespunzător până la data emiterii actului administrativ, se efectuează odată cu plata ultimelor drepturi salariale.

Pentru personalul M.A.I. detașat, mutat, împuternicit pe o funcție de conducere sau pus la dispoziție la o unitate, alta decât cea la nivelul căreia a fost dispusă desfășurarea activității, plata majorării pentru munca suplimentară prestată, precum și a drepturilor corespunzătoare muncii astfel prestate, pentru care nu s-a acordat timp liber corespunzător până la data emiterii actului administrativ, se efectuează odată cu plata ultimelor drepturi salariale, de către ordonatorul de credite cedent.

Pe timpul delegării nu se poate plăti muncă suplimentară.

Sursa: https://observator.tv/eveniment/politisti-militari-ore-suplimentare-sporuri-salariu-252039.html?utm_source=spynews.ro&utm_campaign=Cross%20Promo&utm_medium=Caseta%20Final%20Articol&utm_content=252039

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *