EXCLUSIV Zeci de mii de șoferi sunt luați în vizor: sunt un pericol pe șosele!

Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) a purtat discuții și va mai purta discuții cu Registrul Auto Român(RAR) pentru rezolvarea problemei mașinilor cu volan pe dreapta, adevărate bombe pe roți, după cum arată, pentru Capital, Mădălin Roșu, președintele BAAR. Dacă interzicerea lor este aproape imposibilă din cauza normelor europene, o reglementare mult mai strictă a înmatriculării și prețuri mult mai mari pentru asigurare sunt două variante de lucru.

În urmă cu an, directorul RAR, George Dincă, arăta, pentru Capital, că interzicerea maşinilor cu volan pe dreapta ar putea deveni posibilă abia după ieşirea efectivă din UE a Marii Britanii, cel mai mare stat european unde se circulă pe partea stângă a carosabilului.

Legea europeană spune că nu pot fi afectate drepturile cetăţenilor UE prin astfel de decizii considerate discriminatorii.

Totuşi, spune Mădălin Roşu, preşedintele BAAR, există soluţii chiar şi înainte de ieşirea Marii Britanii din UE, iar aceste soluţii sunt cu atât mai de luat în seamă cu cât în UE mai există oricum o ţară unde se circulă pe stânga, Cipru.

Potrivit lui Roşu, un model ce ar putea fi aplicat şi în România este cel al Germaniei, acolo unde înmatricularea automobilelor cu volan pe dreapta nu este interzisă, dar este un demers aproape imposibil.

” Problema nu se pune neapărat în sensul  interzicerii. Dar un set de reglementări mult mai stricte ar fi foarte util. Nici în Germania nu te resping, însă ca să obţii certificatele de conformitate este un chin . Trebuie să faci faci o mulţime de modificări. Oglinzile trebuie schimbate, farurile trebuie schimbate plus altele. Să nu uităm că, orice ar fi, riscurile sunt majore. Când conduc cu volan pe dreapta, nu am vizibilitate în depăşire. E un lucru cât se poate de banal.”, a declarat directorul BAAR, pentru Capital.

Roşu spune că, acolo unde se poate, firmele de asigurare se protejează deja împotriva riscurilor generate de şoferii care conduc automobile cu volan pe dreapta.

„Pentru asigurări CASCO luăm în calcul riscul mai mare fie prin impunerea unei franşize mărite fie printr-un  tarif mai mare. Am avut situaţii când nici nu am luat în asigurare astfel de maşini. Să ne uităm la profilul automobilelor cu volan pe dreapta. Ele sunt automobile vechi, cu o stare tehnică precară. Șoferii lor sunt un risc pe şosea. Este clar că ar trebui reglementate mai bine.”, a mai spus Mădălin Roşu.

Deocamdată, astfel de „penalizări” nu pot fi aplicate şi pentru asigurarea RCA, însă situaţia s-ar putea schimba în viitor.

loading...

Sursa: http://www.capital.ro/exclusiv-zeci-de-mii-de-soferi-sunt-luati-in-vizor-sunt-un-peric.html?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *