Fostul președinte Traian Băsescu este la pamant! „Condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare”

Curtea de Apel București l-a condamnat pe Dragoș Băsescu la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul de trafic de influență. Sentința este definitivă.

„Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Băsescu Dragoş pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă,prevăzută de art.291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.6 din Legea nr.78/2000 de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.(…) Definitivă”, se arată în minuta Curţii de Apel Bucureşti.

loading...

Dragoș Băsescu fusese condamnat în primă instanță la doi ani și șase luni de închisoare.

Potrivit DNA, pe 13 martie 2014, „Dragoş Băsescu, beneficiind de ajutorul lui Ciprian Nistor, i-a pretins unui om de afaceri (Sandu Staicu – n.r.), denunţător în cauză, 500.000 de euro pentru o soluţie de respingere a arestării într-o contestaţie formulată de către DIICOT în dosarul ce îl privea şi încă 500.000 euro atât pentru obţinerea unei soluţii favorabile în cauza respectivă, cât şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor acestuia”.

„În sprijinul acestor pretenţii, Dragoş Băsescu a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă organele judiciare respective şi chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen, Dragoş Băsescu i-a propus acestuia ca soluţie încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eşalonat, pe o perioadă de până la 2 ani, în funcţie de evoluţia dosarului. Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma să fie încheiat cu o societate de consultanţă internaţională”, spuneau procurorii.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/dragos-basescu-nepotul-fostului-presedinte-traian-basescu-condamnat-definitiv-la-trei-ani-de-453666.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *