Guvernul schimbă, după 20 de ani, regulile de franciză din România. Cum motivează autorităţile decizia şi pe cine va afecta

Guvernarea PSD-ALDE pregăteşte încă o „revoluţie” în mediul economic.

Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, autorităţile intenţionează să schimbe regulile de franciză.

Argumentul Guvernului constă în faptul că firme românești în principal din zona de imobiliare și brokeraj bancar au pus bazele unor rețele nesustenabile la scurt timp de la înființare, generând falimente pentru sute de francizați care au cumpărat iluzii deșarte, scrie profit.ro.

„În practică, s-a observat că, în goana după obținerea de profit într-o manieră cât mai facilă, unii antreprenori autohtoni au eludat etapa de a-și testa conceptele și le-au vândut fără să existe niciun fel de know-how sau experiență în domeniu. Astfel, au apărut numeroase afaceri, etichetate drept francize, care au oferit modele neverificate și lipsite de viabilitate. Așa se face că, după o perioadă relativ redusă de la înființare, companii românești, din diverse domenii, dar mai ales din zona de imobiliare și brokeraj bancar, au pus bazele unor rețele nesustenabile, generând falimente pentru sute de francizați, care au cumpărat, în cel mai bun caz, iluzii deșarte. În lipsa unei unități-pilot, nu putem vorbi de francizarea unei afaceri. Unitatea -pilot are ca obiectiv principal definitivarea formulei de afaceri; astfel, francizorul detine un ansamblu de experiente pozitive pe care le pune la dispozitia francizatului, dar si unele negative, pe baza cărora poate elimina eventualele probleme ori incidente ce s-ar putea ivi, netezind astfel drumul pe care va ‘păși’ francizatul”, se arată în proiectul autorităţilor.

Sursa: https://b1.ro/stiri/economic/reguli-franciza-romania-223068.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.