INCREDIBIL! Bere cu canabis, noua băutură care va fi scoasă pe piaţă

O companie tânără și o universitate au început să pregătească ceea ce descriu ei ca fiind prima bere din lume parfumată cu canabis.

Provincia Brands din Canada a primit o subvenţie de 300.000 de dolari canadieni de la provincia Ontario, pentru a crea o băutură „ameţitoare”, dar care să fie mai puţin periculoasă decât alcoolul. Pentru aceasta, s-au făcut cercetări la Colegiul Loyalist din Belleville(Ontario), care are un centru de cercetare pentru canabis.

loading...

În această zonă în care va fi scoasă la vânzare berea urmează să fie legalizat canabisul. Cu toate acestea, comercializarea de produse derivate, cum ar fi produse de patiseriebomboane sau băuturi pe bază de marijuana, nu ar trebui permisă decât în ​​a doua jumătate a anului 2019.

Dooma Wendschuh, liderul provinciei Brands, a afirmat că firmele încearcă să se adapteze timpurilor. „Încercăm să adaptăm produsul nostru la obiceiurile sociale. Nu a fost ușor de găsit rețeta acestei beri. Am consultat mai mulți producători de bere și de la început ideea de a face bere din planta de canabis a fost bună”, a declarat Dooma Wendschuh, adaugând că cele mai populare substanțe psihoactive, alcoolul și cafeaua, sunt deja consumate aproape exclusiv ca băutură.

Sursa: http://stirinebune.gsp.ro/bere-cu-canabis-noua-bautura-care-va-fi-scoasa-pe-piata-539033.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *