Incredibil! Ritual de exorcizare islamic în inima Europei (Video)

Un imam din orașul Sheffield, comitatul Yorkshire, din Marea Britanie, a fost filmat în timp ce efectua un ritual de exorcizare islamic denumit „ruqyah” în moschee sa.

Videoclipul publicat de cotidianul Metro din Marea Britanie arată cum Imamul Ayoub Sayed recită versete din Coran, în timp ce o tânără femeie originară din orașul Bradford, îmbrăcată în niqab și cu fața acoperită îi cere ajutorul pentru a scoate din ea ”demonii care o stăpânesc”.

Femeia de 29 de ani susține că ”demonii” îi provoacă o serie de probleme medicale pe care medicii care au încercat să le trateze le-au declarat ca incurabile. Ea a spus că simptomele ei includ vărsături, dureri uterine, insomnii, dureri de cap, dureri de spate cât și pierderi de memorie.

Metro notează faptul că în Marea Britanie se efectuează „mii” de ritualuri de exorcism, pentru a-i scăpa pe cei posedați de ”djini”, „pacienții” provenind din țări precum Germania, Norvegia, Suedia și chiar țări precum SUA sau Irak.

Djinii sunt ființe supranaturale care sunt menționate des în literatura sfântă islamică, entități făcute din foc fără fum, capabile să posede oamenii. Au voință proprie și liber arbitru, la fel ca oamenii, așa că pot alege să fie buni sau răi, să plutească, să șoptească la urechea oamenilor sau să ducă un suflet spre distrugere.

Sursa: http://evz.ro/exorcizare-islamic-europa.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.