Invenţia care îţi poate salva viaţa! Maşinile vor SUNA SINGURE la 112 în caz de accident. De ce este România PRIMA ţară care a implementat sistemul

Toate maşinile care vor ieşi pe poarta fabricilor din Europa, începând cu această săptămână, vor fi dotate cu echipamente care apelează singure sistemul de alertă 112. Sistemul eCall, care lansează automat apeluri de urgenţă în caz de accident, a devenit obligatoriu, odată cu intrarea în vigoarea unei reglementări data de Uniunea Europeană.

Practic, automobilele prevăzute cu eCall pot alerta cel mai apropiat centru de intervenţie de urgenţă, oriunde în Uniunea Europeană, transmiţând locul exact în care s-a produs accidentul, chiar dacă pasagerii sunt grav răniţi şi nu pot vorbi.

În România, soluţia tehnică a sistemului eCall este de concepţie românească, fiind realizată de inginerii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), iar serviciul 112 din România este pregătit încă din 2013 să primească apeluri de tip eCall.

CUM FUNCŢIONEAZĂ eCALL:

Sistemul eCall transmite apelul la 112 atunci când senzorii de impact acţionează sistemele airbag, semn că maşina a fost implicată într-un accident destul de serios. Dispozitivul costă aproximativ 100 de euro şi foloseşte un card SIM pentru a efectua apelul, scrie Adevărul.

Acesta poate fi acţionat şi manual prin apăsarea unui buton în cazul în care sunteţi la volan şi sunteţi martorii unui accident. Sistemul mai presupune şi dotarea centrelor 112 cu echipamente care să permită recepţionarea apelurilor de tip eCall şi a datelor asociate. Dispozitivul nu se activează decât în momentul impactului, aşa că nu se pune problema ca maşinile să fie în vreun fel monitorizate.

Noul serviciu va putea salva multe vieţi, în condiţiile în care peste 25.000 de persoane au murit şi alte peste 135.000 au fost rănite în Europa în urma accidentelor auto, numai în 2016. 

În România, numărul morţilor în accidentele rutiere este dublu faţă de media UE. Uniunea Europeană estimează că sistemul va reduce timpul de reacţie în caz de urgenţă cu 50% în afara localităţilor şi cu 60% în zonele urbane.

Sursa: https://a1.ro/news/inedit/inventia-care-iti-poate-salva-viata-masinile-vor-suna-singure-la-112-in-caz-de-accident-de-ce-este-romania-prima-tara-care-a-implementat-sistemul-id749464.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.