Iohannis, reacție pe proiectele Codurilor Penale: ”Este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinație pentru persoane care ocupă poziții de decizie în Parlament”

Iohannis, reacție pe proiectele Codurilor Penale: ”Este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu dedicație”, a spus președintele României, joi, în cadrul conferinței de presă susținută la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni.

Șeful statului a declarat că unele din modificări sunt necesare, pentru că este nevoie de o modernizarea legislației, punerea în acord cu dedziiile CCR și cu legislația europeană.

”Aceste propuneri sunt bune și cred că Parlamentul le va prelucra”, a spus șeful statului.

Președintele a continuat: ”Alte propuneri care au fost făcute, nu vreau să detaliez, acum, în acest cadru, sunt total inacceptabile și cred că discuția parlamentară va revela care trebuie să rămână în discuție și care trebuie să iasă din discuție. Un principiu, însă, cred că trebuie să îl înțeleagă toată lumea: este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinație pentru unele persoane care vremelnic ocupă poziții de decizie chiar în Parlament”.

Comisia Iordache începe pe 2 mai dezbaterile pe modificările Codurilor Penale. Noile proiecte PSD-ALDE, publicate miercuri pe pagina internet a Camerei Deputaților, sunt aproape identice cu Ordonanța 13, care a scos în stradă sute de mii de români, la începutul anului trecut. Un punct sensibil al prevederilor, abuzul în serviciu, urmează să fie și el reglementat de parlamentari.
Cel mai controversat articol este, de data aceasta, cel prin care se introduce o nouă cale de revizuire, atunci când hotărârea de condamnare nu este semnată de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei și care l-ar avantaja pe liderul PSD Liviu Dragnea, care ar putea să scape de condamnarea în dosarul Referendumului.
Liderul PSD, condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul privind fraudarea Referendumuului, a respins categoric afirmațiile potrivit cărora modificările propuse la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală ar fi făcute în așa fel încât să îl avantajeze.
DISTRIBUIE

Întrebat, miercuri după-amiază, într-o conferință de presă, dacă ia în calcul să solicite repunerea pe rol a dosarului referendumului după modificarea Codurilor Pemal și de Procedură Penală, Liviu Dragnea a spus că nu a decis în acest sens.

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/iohannis-reactie-pe-proiectele-codurilor-penale-2222457?utm_source=alerta&utm_medium=website&utm_campaign=alertaDesktop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *