„ISIS se răspândeşte ca un cancer!” Teroriștii ISIS se infiltrează în Europa prin intermediul refugiaților

Generalul Philip Breedlove, comandantul forțelor NATO în Europa, a afirmat că valurile de migranți care se abat spre Europa maschează teroriști și servesc interesele Kremlinului.

Afirmaţia a fost făcută în cadrul unui discurs susţinut în faţa Congresului Statelor Unite, unde comandantul militar al Alianței Nord-Atlantice în Europa a susținut mărirea bugetului Pentagonului, precizează Presa Liberă.net.

„Împreună, Rusia și regimul lui Bashar al-Assad utilizează deliberat migrația ca o armă pentru a încerca să copleșească structurile europene”, a declarat Breedlove, cunoscut pentru luările sale de poziție ostile Kremlinului. Generalul a afirmat că bombardamentele rusești în Siria „au exacerbat proporțiile” crizei refugiaților. Afirmații similare au fost făcute de surse de la vârful UE, potrivit cărora Rusia ar folosi criza refugiaților pentru a o răsturna pe Angela Merkel, „omul forte” al Uniunii Europene, menţionează sursa citată.

Breedlove a avertizat că printre migranți s-ar ascunde „criminali, teroriști și luptători străini” şi că „statul Islamic se răspândește ca un cancer printre refugiați”, spunând că mai multe țări europene ar deține informații potrivit cărora pe teritoriul lor se pregătesc atentate teroriste.

Breedlove a acuzat Kremlinul și că ar întreține în continuare conflictul din Ucraina. „Rusia a decis să fie un adversar”, a spus el, „și folosește forța militară pentru a încălca suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, Georgiei și altor țări, precum Moldova”. Generalul a spus că are informații privind concentrări de echipament militar rusesc la granița cu Ucraina, echipament care ar urma să fie livrat separatiștilor.

În replică, vicepremierul rus Dmitri Rogozin l-a acuzat pe Breedlove că „încearcă să dea vina pe alții”:

„Specialistul în bombardarea nunților afgane ne învinuiește pe noi că am bombarda imprecis”, a scris Rogozin pe Twitter.

În materialul video de mai jos, puteţi urmări discursul lui Philip Breedlove, comandantul forțelor NATO din Europa, în fața Congresului Statelor Unite.

loading...

Sursa: https://infoalert.ro/2016/03/03/isis-se-raspandeste-ca-un-cancer-teroristii-isis-se-infiltreaza-europa-prin-intermediul-refugiatilor/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *