Liviu Dragnea: ”A fost un dosar politic! Klaus Iohannis a cerut si in 2015 demisia”

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut luni o prima reactie dupa achitarea lui Victor Ponta, spunand ca dosarul acestuia a fost unul politic. Dragnea nu a ratat ocazia sa lanseze un atac la adresa presedintelui Iohannis, care i-a solicitat in 2015 demisia lui Victor Ponta din functia de premier, iar acum ii cere demisia Vioricai Dancila.

„(…) Este continuarea unui plan, unui set de actiuni ale presedintelui indreptate impotriva Guvernului. Orice actiune interna, externa pe care o face Guvernul si care nu este pe placul presedintelui este atacata, subminata, chiar sabotata. Si in cazul Israelului, si cazul vizitei de la Vatican, si in cazul minciunilor spuse despre rezultatele economice, presedintele submineaza economia. Ne aducem aminte ca in 2015 presedintele Romania a insistat si a facut presiune pentru ca dl Victor Ponta sa-si dea demisia. Aduceti-va aminte ca a iesit si a spus ca a fost nevoie sa moara oameni pentru ca sa apara aceasta demisie. Acea demisie a fost rezultatul unui dosar politic, unui fals judiciar, care s-a dovedit zilele trecute, si ne punem intrebarea legitima cu aceasta noua campanie de insistenta a demisiei dnei Dancila: ce ne mai pregateste dl Iohannis si ai lui pentru a se intampla aceasta demisie?”, a spus Dragnea, la Parlament. Recent, presedintele Klaus Iohannis a spus ca nu isi va cere scuze de la Victor Ponta, in conditiile in care, in 2015, ii solicita demisia din functia de prim-ministru, iar acum Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, in prima instanta, achitarea acestuia.

In 2015, presedintele Klaus Iohannis anunta ca, in conditiile in care DNA a comunicat ca premierul de atunci, Victor Ponta, este invinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunand ca, in opinia sa, este o „situatie imposibila” pentru Romania ca premierul sa fie invinuit de fapte penale.

Sursa: https://www.bzi.ro/liviu-dragnea-a-fost-un-dosar-politic-klaus-iohannis-a-cerut-si-in-2015-demisia-651526

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.