Lovitura pentru PSD! Kovesi, despre acţiunea disciplinară: Nu demisionez

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, referitor la acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, că totul a început ”întâmplător”, anul trecut, odată cu atacurile asupra justiţiei, arătând că, în opinia sa, nu trebuie să demisioneze.

Lucrez în procuratură de peste 22 de ani şi în aceşti 22 de ani nu am avut niciodată o cercetare disciplinară sau o acţiune disciplinară. În mod cu totul întâmplător, anul trecut, când au început atacurile asupra justiţiei, când IJ a dat un comunicat de presă în care susţinea modificările la Legile Justiţiei propuse la acea vreme de ministrul Justiţiei, au început, în mod cu totul întâmplător mai multe sesizări din oficiu ale IJ. Cred că sunt peste 15 sau 16. Deci, este foarte dificil de comentat. Dar ce pot să vă spun categoric, că în această cercetare disciplinară, care vizează o înregistrare care a fost distribuită publicului în luna iunie anul trecut, s-a făcut un raport de constatare, o expertiză criminalistică în care s-a stabilit că înregistrarea nu este originală, că înregistrarea a suferit editări. Au fost audiaţi toţi colegii participanţi la şedinţă. O să-mi fac apărarea în cadrul Secţiei pentru procurori şi o să vedem ce se întâmpla cu aceste acţiuni disciplinare”, a declarat şefa DNA.

Kovesi a negat că procurorii s-ar fi plâns că ar avea un comportament abuziv.

„Dimpotrivă, am fost şase ani procuror general al României, am fost aproape patru ani procuror-şef al DNA. Niciodată în cei 22 de ani de procuratură nu am fost acuzată că aş fi avut un comportament nepotrivit în relaţiile cu colegii. Am ţinut mii de şedinţe ca şef al instituţiilor, am participat la şedinţe ca procuror cu funcţie de execuţie. Niciodată nu am fost acuzată de aşa ceva. Doar acum, în mod cu totul întâmplător, când sunt aceste atacuri, când există acest asalt asupra justiţiei, am fost acuzată că aş fi făcut afirmaţii pe un ton autoritar în cadrul şedinţei”, a spus procurorul-şef.

Ea a precizat că la dosar au fost depuse documente – raportul de constatare, expertiza şi declaraţiile tuturor procurorilor care au fost prezenţi la şedinţă.

„Îmi e foarte greu să anticipez cât va dura această judecată. Speţa este una foarte simplă, probele sunt foarte clare şi evidente. O să-mi fac apărările în faţa Secţiei de procurori, aşa cum am făcut-o şi atunci când a fost controlul de fond desfăşurat de IJ. Nu consider că trebuie să demisionez pentru ceva ce nu am făcut. Din primul moment în care acea înregistrare a fost difuzată am spus că nu este o înregistrare originală, că a fost editată, că au fost făcute juxtapuneri, că anumite afirmaţii nu le-am făcut niciodată, că anumite cuvinte nu fac parte din vocabularul meu indiferent dacă sunt la serviciu sau sunt acasă, aspecte care au fost confirmate şi de expertize şi de declaraţiile colegilor prezenţi la şedinţă”, a mai spus Kovesi.

Sursa: http://www.capital.ro/kovesi-despre-actiunea-disciplinara-nu-demisionez.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.