NASA, în alertă! Un asteroid se îndreaptă spre Pământ

Oamenii de știință au anunțat că un asteroid de dimensiunile unui autobuz se îndreaptă spre Pământ. Obiectul distrugător a fost identificat de cei de la NASA.

Adrian Sonka, directorul Observatorului Astronomic a declarat că asteroidul va trece foarte aproape de Pământ, însă nu există niciun pericol.

„Nu există motive de îngrijorare. Noi oricum nu ne putem da seama ce mărime au asteroizii.

Acesta nu se îndreaptă spre Pământ, ci se rotește în jurul Soarelui și s-a întâmplat ca, anul acesta, acest asteroid să aibă o traiectorie, o orbită care se apropie mai mult de orbita Pământului.

Acest asteroid se apropie în fiecare an de Pământ, iar asteroizii mici se descoperă cu 2-3 zile înainte. Dacă un astfel de asteroid ar intra în atmosferă, sigur s-ar dezintegra și am vedea doar o sferă luminoasă și nimic periculos.

Nu s-ar putea produce evenimente neplăcute”, a spus Adrian Sonka, la Antena Stars.

Citește și Meteorologii au emis AVERTISMENTUL! Fenomenul rar care va cuprinde Pământul! La ce trebuie să ne așteptăm

America de Nord este lovită de mai multe zile de un val de frig extrem, cu origine polară, iar condițiile ar urma să se înrăutățească, iar experții vorbesc deja despre un fenomen straniu la nivel planetar.

Presa de peste Ocean vorbește deja despre un așa-numit “ciclon-bombă” care va aduce și mai mult frig.

În unele orașe, temperaturile au coborât până la minus 40 de grade Celsius și s-a spus că e mai frig chiar decât pe Marte. Oamenii au fost sfătuiți să stea în case, iar unele școli au fost închise. 11 oameni au murit până acum în SUA din cauza frigului.

Cu toate acestea, un studiu din 2015 anunța că va urma scurtă “epocă de gheață”

Studiu, întocmit de Societatea Regală de Astronomie din Marea Britanie, relevă că o mini-epocă de gheață ar urma să afecteze Terra în 2030, conform Digi 24.

În mai puțin de 15 ani, activitatea Soarelului ar putea să scadă cu peste 60 la sută, ceea ce ar provoca o scădere sensibilă a temperaturilor, cu ierni deosebit de aspre, cum e cea dezlănuțuită în prezent în nordul Statelor Unite.

Echipa de cercetători, condusă de Valentina Zharkova, astrofizician și profesoară de matematică la Universitatea Northumbria, a elaborat un nou model matematic al ciclurilor solare.

Bazându-se pe analiza circulației câmpurilor magnetice din interiorul și de la suprafața Soarelui (așa-numitul efect „dynamo”), echipa a putut obține „predicții de o precizie fără precedent”.

„Am remarcat că două valuri magnetice care circulă în interiorul Soarelui au ca origine două straturi diferite de materie. Ambele au o frecvență de circa 11 ani, chiar dacă sunt ușor diferite și adesea decalate.

În cursul unui ciclu, valurile fluctuează între emisferele nordică și sudică ale Soarelui”, a explicat Valentina Zharkova la adunarea națională de astronomie de la Llandudno (Țara Galilor).

Acest fenomen al schimbării ciclurilor solare se produce cu regularitate. Iar o asemenea mini-epocă de gheață, cum este descrisă de Societatea Regală de Astronomie, s-a întâmplat deja între anii 1646 și 1715.

Cunoscută sub numele de „minima Maunder”, această perioadă glaciară „moderată” ar fi cauzat înghețarea Senei la Paris, precum și a numeroase alte fluvii din Europa și cele două Americi.

În 2014 NASA a emis, cu prudență, cam aceeași ipoteză ca Societatea Regală de Astronomie.

Între timp, Zharkova și-a mai temperat, totuși, previziunile din studiu, explicând că modelul său matematic nu poate fi utilizat ca o dovadă sigură că va exista o mini-epocă galciară, pentru că trebuie ținut cont și de încălzirea climatică.

Sursa: https://huff.ro/news/extern/nasa-alerta-un-asteroid-se-indreapta-spre-pamant-146039/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.