„Nu muncesc, nu învăț, nu îmi pasă. Mama și tata nu se supără” Statistici privind tinerii inactivi din România

Statisticile arată că 1 din 4 tineri din România nu munceşte şi nu studiază. Suntem bine reprezentați la capitolul „generaţia NEET” – not in education, employment or training – adică nici la şcoală, nici la serviciu sau în pregătire.

Anul trecut, statisticile arătau că peste 440 de mii de tineri români erau în această situaţie. Și există mare potențial de creștere, din păcate, scrie cariereonline.ro

Ei sunt miile de șomeri cu diplome universitare

Ne plângem de bac-uri dezastruoase, de „fabrici de diplome” universitare fără acoperire, de miile de șomeri pluri-absolvenți de facultăți, de secretare și vânzători frustrați pentru că nu își găsesc un job pe măsura titlurilor post-universitare.

Mai nou, 1 din 4 tineri cu vârste de peste 21 de ani stă acasă și nu face nimic. Problema e că nici nu are vreo tresărire că ar trebui să facă ceva în această direcție și chiar i se pare firesc să nu se streseze, pentru că mama și tata îi asigură traiul de zi cu zi. Nu vede de ce să se obosească să muncească, atâta timp cât are spatele asigurat.

Ei sunt tinerii care au făcut o facultate împinși de la spate de către părinți, fără să știe ce le place, ce își doresc. Ei sunt cei care nu au nici o motivație în viață, nici un ideal profesional, nici o dorință de evoluție personală sau în carieră. Sunt elevii care au învățat doar pentru note, doar ca să treacă clasa, crescuți de mici cu meditații pentru orice opinteală școlară, cocoloșiți și ținuți pe palme de către părinți.

Părinții eșuează în postura de primi educatori ai copiilor lor

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 24.513 locuri de muncă, în data de 22 August 2017. Și nu e înghesuială prea mare la ocuparea lor, mai ales când e vorba de meserii.

Nu cumva problema constă în faptul că nimeni nu mai vrea să învețe o meserie?

Că mulți tineri se visează doar manageri, dar de fapt pierd vremea prin facultăți din care nu învață nimic pentru că fie nu le place, fie le urmează doar de gura părinților, fie trec prin ele doar ca să bifeze că au făcut și ei ceva. Văd deseori părinți care nu acceptă ideea ca odraslele lor să devină independente imediat ce devin majore, care refuză ideea de a-i trimite la un job de vară pentru a strînge bani de vacanță, pentru că li se pare sub demnitatea copilului lor să muncească.

Aici intervine, de fapt, greșeala părinților care nu știu sau nu vor să le cultive copiilor o atitudine corectă față de muncă. Care nu înțeleg că e nesănătos din punct de vedere mental și emoțional ca un tânăr să trăiască pe spinarea părinților, chiar dacă este apt de muncă.

Atitudinea lor hiperprotectoare poate crește viitorii „dezertori” din piața muncii, cei care la primul hop de la job se vor întoarce repede sub aripa etern ocrotitoare a părinților. Sunt și elevi care vor să învețe repede o meserie și să fie independenți, care lucrează încă din facultate ca să se întrețină, care își iau job-uri de vară sau fac voluntariat ca să capete experiență, de multe ori chiar la recomandarea părinților. Dar ce te faci cu mentalitatea celorlalți ?

În România, folclorul „de parenting” nu e foarte încurajator, dovadă celebra zicală „măcar copilul meu să mânânce o pâine mai albă. Păguboasă gândire dacă te gândești la „pâinea neagră” a meseriilor sau pâinea pe care ar trebui să o câștigi singur. Lașitatea socială în care cresc acești tineri poate lua forme extreme, așa cum aud că se întâmplă des în familiile în care mama ori tata pleacă la muncă în străinătate, trimit bani acasă, iar copiii rămași, crescuți mari de-acum, refuză să muncească pe motiv că oricum părinții le trimit bani.

Derapajul poate fi într-atât de mare încât acesti tineri își fac o familie, au deja copiii lor, dar toți sunt întreținuți de aceiași părinți care muncesc în continuare pentru ei, doar că acum au mai multe guri de hrănit. E un tablou aberant, cu oameni care nu încetează să se plângă de țară, de sistem, de salarii mici,de angajatori abuzivi, dar care nu fac nimic să își depășească condiția. Care au fost atât de bine de-responsabilizați de către părinți, încât nu mai au nici un fel de conștiință socială, profesională, civică. Atât de mult li s-au atrofiat aceste simțuri încât statul acasă pe banii părinților li se pare cel mai firesc lucru din lume.

Cine greșește? Școala, angajatorii, statul, piața muncii, educatorii sau orgoliile și lipsa de discernământ a părinților?

De ce majoritatea părinților se încăpățânează să țină copiii prin facultăți când e evident faptul că ei nu sunt făcuți pentru asta, de ce a devenit o rușine să faci o școală de meserii care să te scoată repede pe piața muncii, să ai o profesie decentă care să îți dea independență financiară de foarte tânăr? De ce să îți chinui copiii prin licee și facultăți, investind mii de euro în meditații și cheltuieli de școală inutile? Ca să te lauzi rudelor că odrasla ta are 2-3 diplome și două mastere, dar, săraca, nu o angajează nimeni…

Un sistem educațional eficient ar trebui să imprime copiilor o atitudine corectă față de studiu, de muncă, de oameni, de viață. Față de profesie, oricare ar fi ea. Ar trebui să le ofere repere corecte (nu etichete!) despre ceea ce sunt și, mai ales, despre ceea ce ar putea fi și deveni prin școală. Să le cultive copiilor ideea de a-i pregăti pentru ceea ce înseamnă viață reală, inclusiv o meserie care să le asigure independență financiară.

De cealaltă parte, este clar că piaţa muncii nu beneficiază de oameni care să iasă din şcoală ştiind ceva.

loading...

Citeşte mai mult pe cariereonline.ro

Sursa: https://infoalert.ro/nu-muncesc-nu-invat-nu-imi-pasa-mama-si-tata-nu-se-supara-statistici-alarmante-privind-tinerii-inactivi-din-romania/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *