O copilă de 12 ani, însărcinată, a ajuns în stare gravă la spital. Fetiţa a fost supusă unei operaţii de cezariană, fătul fiind mort

Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal după ce o copilă de 12 ani, însărcinată, a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea. Fetiţa a fost supusă unei operaţii de cezariană de urgenţă, fătul fiind deja mort.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, medicul Dan Ponoran, a declarat, corespondentului Mediafax, că fetiţa, de etnie romă, a ajuns la unitatea medicală duminică, în stare gravă, fătul fiind deja mort.

„Este vorba despre o fetiţă în vârstă de 12 ani, însărcinată, cu apoplexie utero-placentară. I s-a făcut cezariană de urgenţă pentru că fătul era deja mort, fiind vorba despre o sarcină neurmărită. Pacienta este stabilă, internată în secţia de reanimare”, a afirmat Ponoran.

Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal, în acest caz, fiind făcute cercetări pentru act sexual cu un minor.

„Colegii s-au sesizat pentru act sexual cu un minor şi efectuează cercetări în acest caz. Aşteptăm să vedem care vor fi concluziile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete.

 

sursa:http://www.romaniatv.net/o-copila-de-12-ani-insarcinata-a-ajuns-in-stare-grava-la-spital-fetita-a-fost-supusa-une-operatii-de-cezariana-fatul-fiind-mort_404666.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *