O tânără a crezut că este GRAVIDĂ, dar avea în BURTA ei un ŞARPE

Burta unei femei a crescut atât de mult încât doctorii erau ferm convinși că au de-a face cu o femeie însărcinată. În urma controalelor de turină, au descoperit crudul adevăr: avea în burtă un șarpe.

Înainte de a ajunge la doctor, femeia nu se simțea tocmai bine,burta îi creștea, avea stări de vomă, amețeli și a mers la un control de specialitate, la o clinică. În spital, doctorii i-au spus că a dezvoltat cu certitudine ceva în abdomen, o tumoră și că are nevoie de operație. atunci, femeia pe nume Maria Tsotetsi din Africa de Sud, s-a gândit că cel care „i-a făcut nenorocirea” este un episcop la care ea a mers la rugăciune.

Potrivit lui Tsotetsi, episcopul i-a spus să își înlăture toate hainele și i-a dat să înghită o pastilă numită ‘muthi’ provenită din ierburi medicinale. „‘Muthi’ era acoperita în piele de șarpe, de culoarea alb cu maroniu. Mi-a spus ca o sa mă vindece.”, a declarat femeia.

„Acea pastilă se folosește de către iubiții geloși. Se oferă partenerelor lor iar ele arată ca și cum ar fi fost însărcinate, însă având un șarpe în interiorul lor nu vor mai putea avea niciodată un partener pentru că orice bărbat ar putea muri după.”

La câteva zile după a început să își piardă dinții și să se simtă foarte rău.

Sursa: https://infostiri.net/2016/07/13/o-tanara-a-crezut-ca-este-gravida-dar-avea-in-burta-ei-un-sarpe/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.