Panică în România! Medicii, în alertă. Boala care a panicat un judeţ întreg

Un cioban din Moicănești a fost internat de urgență la spital, după ce a ridicat suspiciuni de antrax. Potrivit primelor informații, omul are în grijă 600 de oi și dispune de ajutor din partea altor două persoane. Din nefericire, fiul său prezintă aceleași simptome.

Autoritățile din Vrancea sunt în alertă, după ce un cioban a ridicat suspiciuni de antrax. Bărbatul a fost internat de urgență în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău și urmează să i se facă mai multe investigații medicale. Din informațiile furnizate de cadrele medicale ale instituției, ciobanul ar suferi de antrax cutanat., informează news.ro

loading...

În vederea stabilirii unei situații clare, au fost deja prelevate probe de la toate cele 600 de animale pe care ciobanul le are în grijă, alături de alte 2 persoane. Cu toate acestea, potrivit informațiilor provenite de la laboratorul unde au fost analizate, se pare că animalele nu indică semne că ar fi bolnave.

„Dacă ar fi avut antrax, ovinele ar fi avut febră şi ar fi murit pe capete, într-un timp foarte scurt”, susţin specialiştii DSVSA.

Chiar dacă, pentru moment, nu există semne clare de antrax, s-au luat deja măsuri de precauție, astfel încât niciun alt animal să nu mai poată intra în aria suspectă.

Sursa: https://spynews.ro/actualitate/panica-in-romania-medicii-in-alerta-boala-care-a-panicat-un-judet-intreg-163771.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *