Președintele IOHANNIS a punctat DECISIV! Documentul semnat arată TOTUL despre strategia politică internațională

Decizie strategică luată de Președintele Klaus Iohannis. După ce a jucat ferm în privința unei legi de importanță majoră pentru relațiile internaționale și modul în care este reprezentat statul român în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și a altor instituții UE, Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

Prin această decizie Iohannis își consolidează poziția pe plan extern și implicit poziția României, dat fiind obiecțiunile avute în luna mai față de legea amintită, recent promovată.

Prin lege se pevede că agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE are rolul de reprezentare juridică a statului român în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și a altor instituții ale UE, în cadrul procedurilor prevăzute în Tratatul Uniunii, în legătură cu etapele precontencioase sau contencioase în funcție de speță, ale respectivelor proceduri. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat (…) decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2017 privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamentalpentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb”, au anunțat reprezentanții Administrației Prezidențiale.

Mii de oameni în stradă la comanda PSD: „Am hotărât să venim astăzi aici și să…

Totodată, Agentul guvernamental îndeplinește același rol și pentru Curtea de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb, alături de o structură specializată în contenciosul Uniunii.

Prin legea promulgată Agentul guvernamental are rang de subsecretar de stat și este numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului delegat pentru Afaceri Europene și cu avizul ministrului Afacerilor Externe.

TRAGEDIE! S-a activat codul roșu de intervenție! Zeci de persoane în situație …

Cum a întors IOHANNIS Legea

Reamintim că recenta lege promulgată de Iohannis a fost întoarsă președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în luna mai a anului 2017, din cauza mai multor obiecții. Printre car cele mai importante erau: „plasarea ministrului de resort în afara raportului instituțional cu agentul guvernamental este de natură să afecteze coerența activităților de realizare a pozițiilor naționale și de reprezentare a României în fața instituțiilor Uniunii Europene, potrivit Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, precum și în fața Curții de Justiție a Asociației Europene a Liberului Schimb (…) raport de subordonare (față de ministrul MAE. n. r.) era compatibil cu competențele Ministerului Afacerilor Externe și contribuia la conturarea regimului juridic al instituției agentului guvernamental (…) absența unei mențiuni exprese care să stabilească raporturile funcționale ale agentului guvernamental cu ministrul afacerilor externe, considerăm că legea transmisă la promulgare este incompletă și neclară.

Sursa: https://reperis.ro/iohannis-decisiv-document-semnat/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *