Război în Siria. Sirienii au făcut publice imagini cu ruinele atacurilor occidentale

SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă mai multe zone din Siria, cinsiderate ținte militare ale regimului Bashar Al Assad și care ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână.

În această dimineață, televiziunea de stat din Siria a difuzat imagini care arată ruinele unui centru de cercetare a armelor chimice de lângă Damasc, lovit în timpul loviturilor aeriene. Oficialii Pentagonului spun că atacurile au vizat inima locurilor președintelui sirian Bashar Assad de a dezvolta și produce arme chimice. Televiziunea de stat siriană a dat publicității mai multe imagini cu ruinele unei baze militare din provincia Homs din Siria. A fost distrus și un centru de cercetare din Barzeh, de lângă Damasc.

În imaginile arătate pe Al-Ikhbariya sunt vizibile grămezi de moloz în fața unei clădiri distruse și a unui vehicul ars. Armata siriană declară că atacul asupra centrului a distrus un centru educațional și laboratoare, declarând atacurile drept „încălcare flagrantă” a dreptului internațional. Mai multe imagini aici.

Sirienii anunță că trei civili Se spune că trei civili au fost răniți în atacul de la o bază militară din Homs.

Peste 100 de rachete americane, britanice şi franceze au lovit în această dimineaţă ţinte militare ale regimului Bashar Al Assad. Rând pe rând, Donald Trump, Theresa May şi Emmanuel Macron au anunţat că au ordonat intervenţia menită să pedepsească regimul sirian pentru că a folosit arme chimic împotriva propriului popor.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, sâmbătă, că Guvernul de la Berlin susţine atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva regimului de la Damasc efectuate ca reacţie la atacul chimic din oraşul Duma, relatează Deutsche Welle.

A început războiul. România se implică în conflictul mondial dintre SUA și Siria. MAE: „Punem la dispoziţie toate datele”

De cealalată parte, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune şi a adăugat că Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU

sursa: https://a1.ro/news/social/razboiinsiriasirieniiaufacutpubliceimaginicuruineleatacuriloroccidentale-id752758.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.