Ritualuri ciudate de invocare a ploii în Bărăgan. Copil care cară în spate o cruce și femei bocind la căpătâiul unei păpuși din lut

Seceta care se face din ce în ce mai simţită în Bărăganul buzoian împinge lumea la disperare. Oamenii care privesc neputincioşi cum uscăciunea pune stăpânire pe culturi au ajuns să recurgă la datini străvechi pentru a atrage ploaia. Câteva femei şi trei copii din Smeeni au pornit într-un ritual de invocare a ploii, cunoscut sub numele de Caloianul.

loading...

Caloianul de la Smeeni a fost purtat de alaiul de femei şi de câţiva copii către Fântâna Tămăduitoare, în a doua zi de Rusalii, pe înserate. Cei care au trecut cu maşinile către Buzău au putut vedea grupul, în frunte cu un copil care purta o cruce veche, luată din cimitirul satului, o fetiţă cu o creangă de nuc şi Caloianul, o păpuşă din lut împodobită cu petale de trandafir, purtată de o tânără.

”E pomenit din bătrâni să mergem la fântână să ne dea ploaie. Înainte bătrânii aşa făceau. Noi, de la stradă ne-am organizat şi am luat o cruce veche din cimitir”, spune o bătrână.

Pe tot traseul de peste trei kilometri femeile au bocit şi s-au rugat la Dumnezeu ca după acest moment să apară şi ploaia cea mult aşteptată. La Fântâna Tămăduitoare de la Smeeni, grupul de săteni a pus păpuşa din pământ pe cursul unui firicel de apă.   Caloianul se practică în a treia săptămâna după Paste, însă, în zona de câmpie a Buzăului bătrânii îl confecţionau de fiecare data când simţeau că pământul are nevoie de ploaie.

Seceta care se face din ce în ce mai simţită în Bărăganul buzoian împinge lumea la disperare. Oamenii care privesc neputincioşi cum uscăciunea pune stăpânire pe culturi au ajuns să recurgă la datini străvechi pentru a atrage ploaia. Câteva femei şi trei copii din Smeeni au pornit într-un ritual de invocare a ploii, cunoscut sub numele de Caloianul.

Sursa: https://stiinta-mister.ro/ritualuri-ciudate-de-invocare-a-ploii-in-baragan-copil-care-cara-in-spate-o-cruce-si-femei-bocind-la-capataiul-unei-papuse-din-lut/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *