Românii sunt printre cei mai nefericiți oameni din Europa

Cel mai recent raport European Quality of Life Survey arată că poporul nostru are printre cei mai nefericiți oameni din Europa.

Mulți români se descurcă greu pe plan financiar: nu își achită facturile, amână consultațiile la medic și preferă să renunțe la carne și la fructe pentru a face economie. Alături de noi se află croații, ciprioții și grecii. Media europeană privind fericirea este de 7,4 din 10, iar în privința calității traiului este 7,1 din 10. România se află sub medie în ambele cazuri. Mai mult, în România nivelul de satisfacție privind calitatea vieții scade odată cu înaintarea în vârstă.

Satisfacţia vieţii şi fericirea sunt legate atât de satisfacţia locului de muncă, de-o sănătate bună, dar și de educație. Implicit, cine atinge aceste niveluri, are și un nivel ridicat al fericirii.

Nu stăm bine nici la capitolul optimism, aflându-ne în jumătatea inferioarea a clasamentului. Printre cei mai optimiști se numără suedezii, danezii și irlandezii. Instabilitatea economică și politică ar putea juca un rol în felul în care percepem viitorul, potrivit lui Copăceanu. Iar când vine vorba de înfruntarea problemelor financiare, suntem din nou sub medie. Mulți români găsesc dificil să își revină pe plan economic. Suedezii și finlandezii sunt din nou la polul opus, pentru ei fiind mai ușor să treacă peste situațiile dificile.

Sistemul de sănătate este un alt factor care contribuie la nefericirea nației. Românii se declară nemulțumiți de ceea ce le oferă spitalele. Mai exact, 57% din români spun că principala problemă este timpul lung de așteptare înainte de o consultație.

Sursa: https://playtech.ro/2018/romanii-cei-mai-nefericiti-europa/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.