Șoferii care cumpără maşini la mâna a doua şi nu anunţă tranzacţiile riscă amenzi, din 20 mai

Șoferii care cumpără maşini la mâna a doua şi nu anunţă tranzacţiile riscă amenzi, din 20 mai. Codul Rutier  intră în vigoare de la 20 mai, iar  în cazul în care se schimbă proprietarul unei maşini, înmatricularea acesteia va fi suspendată în mod automat dacă noul deţinător nu solicită la timp Direcţiei de Înmatriculări transcrierea dreptului de proprietate.

Șoferii vor fi prinşi circulând cu o maşină cu înmatricularea suspendată vor risca amenzi de până la 2.900 de lei. Mai ales că, termenul de transcriere a dreptului de proprietate a fost mărit de la 30 la 90 de zile.

Potrivit noilor prevederi, operaţiunea administrativă de suspendare a înmatriculării vehiculului nu exonerează proprietarul acestuia de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului local. Suspendarea înmatriculării nu conduce la suspendarea plăţii impozitului asupra mijlocului de transport sau la nedatorarea impozitului pe mijlocul de transport, scrie adevărul.ro.

Din 20 mai, intră în vigoare și prevederea că talonul mașinii se suspendă automat odată cu expirarea ITP-ului.

loading...

„Verificați-vă valabilitatea ITP a mașinii! Din 20.05.2018, dacă sunteți surprinși în trafic cu ITP expirată, polițistul vă va reține talonul și plăcuțele cu numerele de înmatriculare, vă va da amendă și o dovadă FĂRĂ drept de circulație, așadar nu o să mai luați mașina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeți la RAR… deci, mult mai complicat!”, avertizează MAI într-o postare pe contul oficial de Facebook.

”Același lucru este valabil și dacă mașina a fost cumpărată/vândută dar nu a fost trecută pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare”, potrivit MAI.

Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/ce-amenzi-risca-soferii-care-cumpara-masini-la-mana-doua-si-nu-anunta-tranzactiile-2254157?utm_source=alerta&utm_medium=website&utm_campaign=alertaDesktop

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *