Sofia Vicoveanca, pusă la zid de vecini. Motivul de la care a pornit cearta te va lasa fără cuvinte

Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai mari interprete de muzică populară, a intrat în conflict cu o parte din vecinii săi. Mărul discordiei l-a constituit mila artistei pentru păsările care au primit hrană din partea ei. Cu toate că a încercat să facă o faptă bună, intenţia Sofiei Vicoveanca nu a fost luată ca pe un lucru pozitiv, dat fiind faptul că vietăţile fac gălăgie atunci când se adună pentru a mânca.

Fiind mâhnită de această atitudine, Sofia Vicoveanca a postat pe o reţea de socializare un text în care îşi exprima mâhnirea pentru toată această situaţie.

”Dragi prieteni virtuali, acum cȃteva zile am pus o postare cu porumbeii care vin și-mi bat ȋn geam cȃnd le e foame… V-am ascultat sfaturile și, pentru că a fost foarte frig și zăpadă, de două ori am dat din nou mȃncare păsărilor, la geamul meu.S-au năpustit ȋn primul rȃnd vrăbiuțele! Erau atȃt de speriate și de ȋnfometate, de mi-au dat lacrimile! Vai, de le-ați fi văzut: din trei-patru bobițe de arpacaș, li se umple gușița! După care au dat buluc și porumbeii, la fel de ȋnfometați!Doar două zile le-am hrănit, la o oră cȃnd nu doarme nimeni, ca să nu deranjez pe nimeni! Totuși, cuiva din vecini, care stă cu ochii pe mine, nu i-a picat bine” a măsrturisit Sofia Vicoveanca.

În cadrul aceleiaşi postări, artista a postat un poem dediact înaripatelor:

CER IERTARE!

Vouă, suflete nevinovate
Ce veniți ȋnfometate,
Ce purtați aceleași straie
Și pe ger, dar și pe ploaie,
Iar pe vară sufocantă
Nu vă plȃngeți niciodată,
Pe aripi purtați ȋn lume
PACEA – Biblia ne spune –
Simbol al Domnului Sfȃnt,
Trimis nouă, pe Pămȃnt:
Sunt aici… și-mi pare rău!
Și mă rog lui Dumnezeu
Să găsiți suflete bune
Prin zborul vostru prin lume,
Să vă dea un strop de pȃine
Și să nu stȃrniți MȂNIE!

Sursa: http://spynews.ro/monden/sofia-vicoveanca-pusa-la-zid-de-vecini-motivul-de-la-care-a-pornit-cearta-te-va-lasa-fara-cuvinte-155633.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.