Suspendarea temporară a ITP-ului pentru mai multi șoferi români. Măsura va fi luată în urma unor schimbări majore ale RAR si ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi RAR vor derula trei proiecte cu impact asupra tuturor autovehiculelor, ce privesc inspecţiile tehnice de siguranţă, înfiinţarea corpului constatatorilor de daună independenţi, precum şi un serviciu de informare rapidă pus la dispoziţie cumpărătorilor de maşini second-hand.
Proiectele au fost discutate de Ovidiu Wlassopol, prim-vice­preşedinte ASF, şi de George Adrian Dincă, direc­torul general al Registrului Auto Român, se arata într-un comunicat al ASF.
Potrivit Ziarului Financiar, primul proiect se referă la efectuarea inspecțiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră. În Strategia pentru Siguranţa Rutieră, precum şi în Planul de im­plementare a acesteia, este prevăzută creş­terea siguranţei rutiere prin îm­bunătăţirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune in­troducerea inspecţiei tehnice de si­guranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.
Această măsură presupune ca unui autovehicul ale cărui sisteme de securitate rutieră sunt grav avariate în urma unui accident să i se suspende inspecţia tehnică periodică (ITP), urmând ca după efectuarea reparaţiei să i se efectueze o verificare a conformităţii stării tehnice. Dacă în urma acestei verificări autovehiculul îndeplinește cerințele funcționale şi dimensionale, inspecţia tehnică periodică reintră în va­labilitate. Verificarea va fi obligatorie doar pentru autovehiculele care au anu­mite tipuri de avarii ce pot pune în pericol siguranță rutieră.
Al doilea proiect se referă la constituirea corpului constatatorilor de daună independenţi. Proiectul vine în completarea Normei RCA şi va presupune liberalizarea acestei meserii, asigurându-se condiţiile de inde­pen­denţă, pregătire profesională şi răspundere a viitorilor constatatori de daună. În următoarele luni va începe dezbaterea pe acest subiect, urmând ca în trimestrul trei al acestui an proiectul să devină funcţional.

Important: Toți proprietarii de autovehicule vor plăti TAXA AUTO în 2018. Iată cât va fi valoarea anuală a acestei taxeDetalii aici 

Sursa: https://infostiri.net/2018/01/29/suspendarea-temporara-a-itp-ului-pentru-mai-multi-soferi-romani/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.