„Ţeapă” de proporţii, marca BOR! Slujitorii Domnului, scandal pe „ochiul dracului”

Biserica Ortodoxă Română (BOR) este acuzată că a tras o ţeapă de zile mari unei instituţii, căreia a „uitat” să îi plătească datoriile.

BOR a fost dată în judecată pentru o datorie neachitată de o parohie din Reşiţa, care ar fi beneficiat de serviciile unei companii din subordinea Consiliului Local şi nu ar fi plătit. Aşa că „Serviciul de iluminat şi deszăpezire” a decis să cheme în faţa magistraţilor Biserica „Schimbarea la faţă”, în speranţa că va recupera datoria.

Luna trecută, Preafericiul Daniel a fost dat în judecată de Vasile Huminiuc, un bărbat din Botoşani, care solicită despăgubiri de peste 20.000 de lei, pentru că instituţia condusă de Daniel Ciobotea nu i-ar fi făcut dreptate. Mai exact, ar fi vorba despre o reclamaţie depusă de Huminiuc împotriva unui preot din localitatea natală, Tocileni, sesizare care, potrivit Bisericii, ar fi fost soluţionată încă din anul 2012. Cel puţin, asta reiese dintr-un comunicat al Arhiepiscopiei Iaşilor emis la scurt timp după ce Huminiuc a atacat dur Biserica: „Există o singură reclamație pe care domnul Vasile Huminiuc a trimis-o instituțiilor bisericești, anume cea trimisă direct la Patriarhia Română, înregistrată cu nr. 6534/27.06.2012. Această reclamație era semnată de un număr de 49 de persoane, inclusiv de domnul Huminiuc, și era îndreptată împotriva preotului Marin Octavian Poduț, de la Parohia Tocileni, Protopopiatul Botoșani. În conformitate cu Legislația Bisericească, astfel de sesizări sunt redirecționate eparhiilor de pe teritoriul cărora vin reclamațiile, spre competentă soluționare. Astfel, Cancelaria Sfântului Sinod a înaintat Arhiepiscopiei Iașilor o adresă la care erau atașate reclamația și listele cu cele 49 de semnături împotriva preotului Poduț, adresă înregistrată la Centrul eparhial Iași cu nr. 8524/02.08.2012. Ca urmare a acestui document, s-a declanșat o procedură de cercetare disciplinară. Astfel, în data de 09.08.2012, Protopopiatul Botoșani a citat părțile implicate, aducându-le la cunoștință convocarea pentru ziua de marți, 14 august 2012, ora 10.00, pentru cercetare. La această dată a avut loc cercetarea în biserica cu hramul „Înălțarea Domnului” din Tocileni, la care s-au prezentat: reprezentanții autorității bisericești (inspectorul bisericesc și protopopul de Botoșani), preotul Octavian Poduț (în calitate de reclamat) și doar 10 din cei 49 de reclamanți. De față a fost atunci inclusiv domnul Vasile Huminiuc, care a și semnat, împreună cu celelalte persoane prezente în biserică, procesul-verbal de la finalizarea cercetării. S-a constatat atunci că domnul Vasile Huminiuc nu a putut să probeze decât o parte dintre acuzațiile aduse preotului Poduț, care au și fost recunoscute de acesta și pentru care a primit „avertisment și dojană arhierească” (pedeapsă prevăzută de art. 50, lit. a din Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale B.O.R). O altă parte a acuzațiilor nu a putut fi probată, iar unele plângeri din petiție nu reflectau, în fapt, nemulțumiri ale credincioșilor din parohie (cum ar fi faptul că slujba începe la ora 09.00). În concluzie, nu există decât o singură reclamație făcută de domnul Vasile Huminiuc, cea din anul 2012, care a și fost soluționată la timpul respectiv de instanțele bisericești, în deplină conformitate cu procedurile aflate în vigoare”.

loading...

Sursa: http://spynews.ro/actualitate/teapa-de-proportii-marca-bor-slujitorii-domnului-scandal-pe-ochiul-dracului-156368.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *