Tragedia de la Cotu Pisicii: peste 200 de morți, 42 de copilași. ”Popa ducea 4-5 sicrie deodată. Când îi îngropăm, Doamne, pe toți?”. Supraviețuitorul cu bidon

Pe 10 septembrie 1989, nava-pasager ”Mogoșoaia” pleacă din Galați, spre Grindu. E duminică și pentru că vineri s-au dat rațiile, iar mulți dintre cei de la bord nu au plătit bilet, nu se va ști, niciodată, numărul exact al călătorilor. Imediat după părăsirea portului, la Cotul Pisicii, în dreptul Milei 79 și în condiții de ceață, nava a intrat în coliziune cu un convoi bulgăresc de barje, ”Petăr Karanicev”. Cea mai mare tragedie pe apă din istoria noastră: 213 morți, plus nouă membri ai echipajului. 

Când trec pe lângă ea, oamenii satului nu ridică ochii. Au respect, au sfială, au teamă. Dau ”Săr’mâna!” fără să urce privirea. O țin așa, în jos, în colbul uliței. Abia după ce trec, întorc capul. În tragedia din 10 septembrie 1989, ce a vasului ”Mogoșoaia”, a pierdut tot. Nouă suflete. Fiu, noră, nepoți, frați. Este femeia din lumea crucilor. Ai ei, cei trecuți pe Câmpiile Elizee, au o întregă alee în cimitir. Este bătrâna Malihin.

10 septembrie 1989 a picat într-o duminică. Vineri, cu două zile înainte, se dăduse rația. Pentru cei care nu au prins-o, aceasta însemna porțiile de ulei, de făină, de zahăr. Semnai și-ți primeai punguțele. ”Mogoșoaia”, nava-pasager, era trasă la locul știut, în portul din Galați. Urma să plece spre Grindu, satul aflat în Cotul Pisicii, la Mila 79, în aval. Pe hârtie, ”Mogoșoaia” putea duce 160 de călători, cu bilet tăiat. Dar copii sub șapte ani, nu plăteau tichet. Și erau mulți. Nici pensionarii ”NAVROM” nu o făceau. Mulți și ei, așa că de la 160 se ajunsese pe la 240 se suflete. Să mai zăbovim o țâră acolo, la dană.

Două accidente anterioare: 1982 și 1988, ultimul, culmea, tot la Grindu!!!

”Mogoșoaia”, lansată la apă în 1975, era o navă blestemată. Pe 7 octombrie 1982”Volga”, o navă sovietică, o colezionase. Apoi în 1988, tot la Grindu, când dăduse să acosteze la ponton. Nu se lăsase cu victime omenești, dar pagube materiale importante fuseseră.

Se face 8.00. Normal, ar trebui ridicată ancora. Dar e ceață. O ceață deasă, specifică Dunării și specifică orei de dimineață. Comandant e Ion Postolache, un marinar cu experiență (născut în 1939). În prima instanță, refuză să plece. Apoi, pentru că se poate vedea cât de cât în față, ”Mogoșoaia” se pune în mișcare. Cam 230 de pasageri și 10 membri ai echipajului.

Nava ”Mogoșoaia” a putut fi scoasă, complet, din apă, abia după cinci zile de la accidentul din 10 septembrie 1989

Trec 10 minute din cursă. Se ajunge la Mila 79, în dreptul Cotului Pisicii, vechea denumire a Grindului. Din față vine împingătorul ”Petăr Karamicev”, cu șase barje încărcate cu minereu de fier, ce merge în amonte, spre portul Ruse. Sirenele sună, vecinii de peste Dunăre dau motorul înapoi, la 900 de turații, dar e prea târziu. Coleziunea are loc la ora 8 și 20 de minute. Lovitura e violentă, devastatoare. ”Mogoșoaia” e izbită în plin. Se apleacă brusc, revine pe linia de plutire, apoi se înclină din nou. Mai pe românește, convoiul trece PESTE nava românească, care dispare în 20 de secunde, cu totul. Apoi, îi mai ia trei minutepentru a ajunge la o adâncime de 22 de metri, atât cât are fluviul acolo. Când ”Mogoșoaia” intrase deja sub apă și se rostogolea către fundul bătrânului Danubius, încă se mai aud țipete disperate implorând ajutor…

Imediat se dă alarma. La ”Județeană” se află că este ceva urât, dar nimeni nu-și poate imagina grozăvia. Macaralele plutitoare ”Atlas” și ”Vulcan” apar în zonă. Scafandrii militari de la UM 02145 Mangalia încearcă scoaterea epavei, în van. ”Un mort, un mort, tovarășe ministru!”, sparge liniștea un glas. Da, morții au început să iasă la suprafață! Fața în sus, pluovăr ce pocnește din nasturi. Altul, apoi, altul. Doi scafandri și un marinar pornesc către ei. Dar sunt prea mulți. Imaginea e copleșitoare. Glasurile se sting, comenzile sunt date tremurând. Chiar și potravocea contraamiralului, cel care ordonează totul, pare mai moale. Apare și bagajele: genți, plase, saci, sacoșe. Scafandrii cei roșii duc greul. Se strecoară printre ferestrele sparte, apoi trag afară cadavrele pe care le întâlnesc. Morții nu sunt duși acasă, ci înghesuiți pe un bac, unul lângă altul. Peste ei răsar cearceafuri și pături ude. Nu trebuie să stea prea mult la aer, există pericolul să nu mai poată fi recunoscut.

Imagini greu de prezentat. Un scafandru ”roșu” scoate, din navă, încă un cadavru…

Uite, colo, un scafandru luptă cu putere cu un cadavru, afară din salon! E prins de ceva și nu reușește să-l desprindă. Un alt coleg vine să-l ajute. Nu pricep ce se petrece, de ce mâna aceea nu vrea să iasă. Unul împinge, altul trage. Sub apăsarea greutății din partea opusă, mortul ”cedează”, sare peste parapet. Mâna celui decedat e acolo. Dar nu singură. În pumnul încleștat atârnă o altă mână. Scafandrii, oameni învățați cu greul, albesc: mâna aceea pe care abia au putut s-o desprindă ține strâns, strâns de tot, cel mai strâns de tot din lume, o mânuță ruptă din brațul unui copilaș…

Sunt 42 de copii morți. 73 de femei. 74 de bărbați. Asta la prima numărătoare…Împărțiți în trei hale. Apar și locuitorii din Grindu. Nu există om care să nu fi pierdut pe cineva drag. Lacrimile ar putea umple încă o Dunăre. Cadavrele sunt de nedescris. Se ivește și echipa de medici legiști din Constanța. Recunoaștere, pe cât posibilă, apoi se apucă de treabă…

Ceaușescu a vrut să mușamalizeze tot!

Pe 10 septembrie, Ceaușescu e la Neptun, la Vilă. Trebuie să plece la Iași, la deschiderea noului an școlar. E anunțat de catastrofă, survolează zona cu un elicopter, dar nu aterizează. Sunt aduși securiști in Brăila, din Vrancea, chiar și din Vaslui. Pe străzile Galațiului apar celebrele mașini cu numere formate din trei cifre. Nu e nevoie de agitație. Tăvălugul schimbărilor din Europa de Est n-a pornit, încă, la drum, dar continentul ”fierbe”. În plus, Congresul al XIV-lea al PCR bate la ușă, dictatorul nu are nevoie de astfel de probleme. ”Europa liberă” și ”Vocea Americii” fac anunțul chiar atunci, în acea seară. Presa comunistă anunță drama.”Accident naval pe Dunăre”, este titlul știrii. ”Din cei 169 de pasageri și cei 10 membri ai echipajului au fost salvate 18 persoane”. Atât. Ceva lipit de câteva vești din sport. Așa-s tratați oamenii înainte de 1989…

Încep înmormântările. Unele la Galați, în cimitirul ”Cătușa”, altele-n țintirimul Grindului…Ca să poți descrie ce e acolo, îți trebuie patru – cinci inimi. Primele nu-ți rezistă. La Galați s-a săpat cu escavatoarele. Morții apăreau în cimitir, preoții făceau slujbele. Se adunaseră din tot orașul. Unii alergau de la un loc la altul. Aveau mai mulți plecați și voiau să-și ia rămas bun de la toți. Popii săreau peste ceremonia cea lungă. Stropeau coliva cu nițel vin, o țineau desupra gropii, o ”Veșnică pomenire”, ”Doamne miluiește, Doamne miluiește”… Nu se auzea decât. ”Aveați și copii pe vapor? I-au găsit pe toți?”

Bărbații nu plângeau. Femeile nu mai aveau lacrimi. Cei mici, rămași fără frate ori surioară, în inocența lor, aruncau cu bulgării de pământ peste morminte. Nici flori nu mai erau. Dincoace, în cimitirul Grindului, popa venea și cu patru – cinci sicrie. ”Doamne, când o să-i putem îngropa pe toți?”. Un copârșeu, o cruce, alimente pentru pomană și cam asta e tot din partea partidului. A, ceva mai târziu, și despăgubiri materiale, undeva între 30 și 80.000 de lei. Un suflet valora o ”Dacie”.

Se trage linie. Gheorghi Petrov Anghelovski, comandantul navei bulgare, e arestat. Primește pușcărie, face două luni, cam câte șapte-opt ore pentru fiecare mort. E extrădat la ”frații” bulgari, unde scapă de arest. Vine Revoluția, lumea uită. S-a spus că în seara de dinaintea tragediei, tot echipajul sărbătorise, cu băutură din belșug, ziua națională a Bulgariei din perioada comunistă…

Copilul cu un bidon în brațe

Eugen Malihin avea, atunci, patru ani. Și-a pierdut părinții, doi frați, trei verișori, un unchi și-o mătușă. S-a agățat de un bidon gol, nu i-a dat drumul. Asta l-a ținut la suprafață, deși apa era rece. Costică Gheorghe era, la 8.20, în dreptul Bazinului Nou, la Grindu. Căpitan. Se pregătea de schimbul de tură. A auzit sirenele, a auzit huruitul, o breșă s-a căscat în ceața deasă. A priceput pe loc. A sunat la Dispecerat, a pornit motoarele, în trei minute era acolo. ”Mogoșoaia” se afla cu fundul în sus. Se mai vedea din ea doar o elice. Atunci l-a salvat pe Eugen. A fost considerat primul martor ocular. Destinul i-a reunit mai târziu, prin 2006. Micuțul crescuse, era marinar pe împingătorul ”Mercur 201”. Au mers la Grindu, la buncii lui Malihin, i-a promis că-l va cununa. 

Eugen Malihin avea patru ani atunci. A supraviețuit!

Radu Sava, ”pisicar” și el, avea 37 de ani pe atunci. A supraviețuit. Nu s-a arătat erou. Erou a fost nea Costică, Costică Mihalea”Dom’le, ăsta nu știa deloc să înoate, dar era nebun, nebun în sensul frumos al lucrurilor. Ceva de speriat. Îi salva din apă cu cablul de la vinci. Cum vedea unul de plutea, urla la el: <<Na, mă, prinde și tu asta, ține-te de aici!>>”, spune Sava. A scos din apă trei suflete numai el. S-a stins mai târziu, după 1990, cancer la stomac. Istoria Victoriei Dejueste una de-a dreptul ciudată, dincolo de tragismul ei. Cadavrul femeii a ajuns la pontonul unde acostau navele în Grindu, la mai bine de doi ani după tragedie. „Era perfect conservată. Toate rudele au recunoscut-o imediat. A tras-o sufletul acasă”, spunea preotul Rusu, cel care, în septembrie 1989, abia venise-n parohie.

Vremea a trecut, rănile s-au cicatrizat. La aproape 30 de ani de atunci, se mai vorbește puțin spre deloc despre tragedia ”Titanicului” românesc. Bulgarii au refuzat să mai plătească despăgubirile – estimate, atunci, la 1,2 milioane de dolari, românii s-au luptat pentru un monument contra uitării. 222 de vieți curmate.

Gherghina Malihin, cel mai puternic om din Univers, și-a îngropat cele nouă rude. Locuitorii din Grindu spun, și azi, că de atunci, din acel blestemat 10 septembrie 1989, au mai vrut să-i vadă ochii. Dar ei, simpli muritori, n-au putut să-și ridice privirea din pământ atunci când se găseau, cu ea, pe uliță. Era bătrâna Malihin. Femeia cu nouă morți.

Sursa: https://a1.ro/premium/tragedie-peste-200-de-morti-42-de-copilasi-popa-ducea-45-sicrie-deodata-cand-ii-ingropam-doamne-pe-toti-supravietuitorul-cu-bidon-id735421.html?utm_source=Browser&utm_medium=Notification&utm_campaign=Push%20Notification

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.