ULTIMA ORĂ Noi taxe și impozite pentru șoferii români

Bulgaria vrea să introducă taxarea mașinilor în funcție de gradul de poluare, după modelul românesc, ministrul Finanțelor din țara vecină apreciind că noua impozitare trebuie să fie introdusă rapid. Astăzi, numeroși români își înmatriculează mașina în Bulgaria, profitând de taxe mai mici. „Modelul pe care mașinile sunt impozitate este asociat în mare parte cu valoarea lor, fără a lua în considerare suficient gradul de poluare“, a spus acesta. Bulgaria este printre puținele țări din Uniunea Europeană în care taxa auto este determinată de valoarea mașinii, astfel că taxa anuală pentru o mașină diesel cu o vechime de 20 de ani este de zece ori mai mică decât cea aplicată unui autoturism nou, cu un mic motor pe benzină sau model hibrid.
În decembrie, Profit.ro a anunțat, citând surse oficiale, că oficialii Comisiei Europene au deschis un dosar EU Pilot, care poate precede declanșarea unei proceduri de infringement, și în cazul timbrului de mediu, încasat în continuare de stat. Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că, în pofida deciziei Curții Constituționale, care a avizat, recent, anularea timbrului de mediu de către Parlament, România riscă infringement dacă nu returnează timbrul de mediu celor care l-au plătit.

loading...

Datele indicau atunci că în România circulă peste 100.000 de mașini înmatriculate în țara situată la sud de Dunăre.

Sursa: https://www.profit.ro/insider/auto-transporturi/bulgaria-se-pregateste-sa-introduca-taxarea-masinilor-in-functie-de-gradul-de-poluare-dupa-modelul-romanesc-astazi-numerosi-romani-cu-autovehicule-profita-de-taxele-din-tara-vecina-18052494

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *