Un asteroid „potențial periculos” se apropie de Pământ

2018 nu putea să înceapă fără știri din spațiu, iar acum e rândul unui asteroid care se apropie de Pământ și va trece foarte aproape de planetă.

Anul trecut au fost o mulțime de asteroizi care s-au apropiat la distanțe mai mult sau mai puțin periculoase de Pământ, însă suntem tot aici și nici n-a fost nevoie să-l trimitem pe Bruce Willis în vreo misiune sinucigașă. 2018 vine cu alte amenințări de acest fel, iar prima dintre ele este programată să ne sperie în februarie.

Cei de la NASA au dat publicității informații despre asteroidul 2002 AJ19, care este catalogat drept un asteroid ”potențial periculos” de agenție. Cu toate acestea, n-ar trebui să îți faci griji cu privire la viitorul omenirii, deoarece tot agenția spațială a anunțat că asteroidul are 0% șanse să ajungă pe o traiectorie periculoasă pentru planeta noastră.

2002 AJ19 este cunoscut încă de acum 16 ani, fiind descoperit pe 15 ianuarie 2002, de către proiectul Near Earth Asteroid Tracking, la Maui Space Surveillance Site, din Haleakala, Hawaii.

Dimensiunile asteroidului sunt medii, acesta având un diametru cuprins între 0,5 – 1 km. Viteza în momentul apropierii maxime față de planeta noastră va fi de 34 kilometri pe secundă, o viteză mai mare decât a altor obiecte similare care tranzitează spațiul din jurul Terrei. Viteza ridicată e rezultatul orbitei asteroidului, care se apropie la doar 18 milioane de kilometri de Soare.

”Urmărim acest asteroid de aproximativ 14 ani și își știm orbita foarte clar”, spune Paul Chodas, manager la  NASA Center for Near-Earth Object Studies, la Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena, California. ”Calculele noastre arată că 2002 AJ19 are 0 șanse de a se ciocni cu planeta noastră pe 4 februarie sau în următorii 100 de ani”.

Sursa: https://playtech.ro/2018/asteroid-potential-periculos-apropie-pamant/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.