Un elev de liceu a fost prins cu 6 cuțite asupra sa. Băiatul a amenințat cu incendierea unității de învățământ

Un elev de clasa a 9-a a ajuns în atenția oamenilor legii după ce s-a închis în toaleta școlii și a amenințat cu incendierea unității de învățământ. Mai mult, polițiștii au gpsit asupra sa 6 cuțite.

Potrivit informațiilor oferite de Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, pentru Mediafax, elevul a fost liniștit cu ajutorul profesorilor, după care a fost transportat la spital, pentru îngrijire de specialitate.

„În această dimineaţă, la sosirea microbuzului şcolar la Liceul din comuna Corbu, un elev de clasa a 9-a, dintr-o comună învecinată a intra într-o toaletă unde a ameninţat că dă foc, avea asupra lui, după cum am constatat ulterior, şase cuţite de bucătărie de diferite dimensiuni. În primul rând s-a intervenit pentru a pune copilul în siguranţă, pentru a-l feri de orice vătămare şi atunci s-a discutat cu el şi a fost convins să renunţe la acţiunile agresive, care pot să-i vătămeze pe cei din jur sau pe sine însuşi. Dascălii au fost acolo şi ne-au sprijinit în demersul nostru şi l-am convins să renunţe. 

CITEȘTE ȘI Un nou scandal zguduie sistemul de educație! Un elev de 16 ani şi profesoara de română îşi trimit mesaje siropoase de dragoste

E un elev din clasa a 9-a, nu pare să fi dat, iniţial, semne că ceva nu ar fi în regulă. Ar fi intrat într-o toaletă şi s-a închis acolo ameninţând că dă foc, că aprinde şcoala. S-a intervenit pentru siguranţa copilului pentru că ne-am temut să nu se întâmple ceva cu el. Mai mult decât atât am constatat ulterior că el avea în geantă vreo şase cuţite de bucătărie de diferite dimensiuni şi forme. S-a negociat, să zic aşa, pentru a renunţa la intenţiile pe care le exprima şi s-a şi reuşit, fiind convins să renunţe. A fost preluat de cadrele medicale care l-au transportat la spital. E clar că necesită consiliere psihologică şi supraveghere medicală de specialitate”, a spus Gheorghe Filip.

Băiatul este crescut de bunică, în urma divorţului părinţilor săi. „E adevărat că un punct foarte important de echilibru în viaţa lui este bunica, drept pentru care se va lua legătura atât cu părinţii, dar şi cu această bunică pe care o consideră foarte apropiată şi care se pare că l-a şi crescut”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita.

În acest moment, elevul se află la spital pentru consiliere de specialitate şi tratament adecvat şi se recomandă supravegherea acestuia atentă de către cadrele medicale.

Sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/un-elev-de-liceu-a-fost-prins-cu-6-cutite-asupra-sa-baiatul-a-amenintat-cu-incendierea-unitatii-de-invatamant-164626.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.