UN NOU CAZ ŞOCANT în România. MORŢI SUSPECTE. Fina unui primar, una dintre victime

Două adolescente au fost găsite moarte în grătarul Hidrocentralei Dumbrava Deal. Cazul, plin de necunoscute deocamdată, a șocat comunitatea din Valea Ursului- județul Neamț de unde erau amândouă. Una dintre fete era fina primarului Viorel Smeria.

Pe 27 aprilie, pompierii nemțeni au fost solicitați să extragă, din grătarul canalului de fugă al Hidrocentralei Dumbra Deal, cadavrul unei tinere. Adolescenta, în vârstă de 15 ani, era Cornelia Vasilica Neagu din comuna Valea Ursului, semnalată dispărută din 26 aprilie. Ea era dezbrăcată complet, iar pe corp nu au fost găsite urme de violență.

Trupul a fost transportat la SML Neamț pentru necropsie, iar dosarul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Neamț fiind înregistrat ca moarte suspectă.

Povestea Simonei

Ieri, angajații hidrocentralei au cerut iar sprijinul pompierilor pentru o altă fată găsită în grătarul canalului de fugă. Simona, în vârstă de 15 ani, era tot din Valea Ursului și a dispărut în aceeași zi cu Vasilica Neagu. Nici pe corpul ei nu au fost găsite urme de violență, iar cadavrul a fost transportat la SML pentru efectuarea necropsiei.

loading...

Contactat telefonic, primarul localității Valea Ursului, Viorel Smeria ne-a declarat: „Este o tragedie pentru comunitate, mai ales că Simona, fata găsită azi era fina mea. Eu am botezat-o. Ultima mea discuție cu ea am avut-o într-o vineri, 26 aprilie. I-am dat niște bănuți, cu tatăl ei, să meargă la bunica ei la Uriceni. S-a urcat în autobuz. Și acum am în ochi ultima privire când s-a urcat în autobuz…

Apoi mi-a spus cumătrul că a plecat la Piatra și să-i dau pace. Cu o zi înainte a fost la cineva la treabă și a zis „dacă nu mă lasă, și mă duce înapoi la casa de copii, mă urc pe cel mai înalt turn și mă arunc de acolo”. Ea și fratele ei au fost la casa de copii o perioadă scurtă de timp. Când s-a întors taică-su din arest, s-au întors și ei. Din câte am auzit ar fi mai multe cercuri de bănuiți. Este posibil să fie implicat și fratele Simonei. El are 21-22 de ani și era iubitul Vasilicăi. Dormeau împreună.Așteptăm și noi rezultatul anchetei.”

Și-au luat lumea-n cap

Conform presei locale Simona a plecat în lume, împreună cu prietenul ei, care are 16 ani, şi cu un alt cuplu, cam de aceeaşi vârstă. Şi-au găsit adăpost într-o fostă haltă CFR.

Fata i-a spus de câteva ori prietenului ei că ar trebui să spele nişte haine în canal, dar el nu a fost de acord, pentru că locul e periculos. Ea s-a dus, totuşi, când el nu era „acasă” şi a alunecat în timp ce se apleca deasupra apei.

A dispărut, cu tot cu hainele pe care le spăla. Pe mal au rămas papucii şi geanta cu care dusese hainele. Când băiatul a aflat că prietena lui a fost scoasă moartă din apă, a făcut un şoc şi a fost dus la psihiatrie, pentru tratament. Va fi ajutat să depăşească momentul, dar nu va uita niciodată această dramă.

Sursa: http://evz.ro/moartea-adolescente-hidrocentrale.html?utm_source=wowbiz&utm_medium=referral

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *