Viața amoroasă a lui Hitler. Nu lua Viagra, dar avea un afrodisiac și mai puternic înainte de a-și petrece nopțile cu Eva Braun

Viața amoroasă a lui Hitler. Istoricii care au studiat documentele oficiale, au intervievat martori oculari sau au cotrobăit prin cotloanele cu hârtii secrete au descoperit că viața amoroasă a dictatorului nazist a avut multe ciudățenii.

S-a bârfit mult, s-a presupus și mai mult, însă nimeni nu știe cu certitudine cum era Adolf Hitler ca amant. Nici mărturii nu există pentru că singura relație oficială a liderului de la Berlin a fost cea cu Eva Braun, femeia care i-a devenit soție cu puține ore înainte de a-și găsi sfârșitul.

Există însă câteva documente foarte interesante despre medicamentația ce-i era administrată lui Hitler, documente pe baza cărora, medicii de astăzi au lansat mai multe ipoteze mai mult sau mai puțin adevărate. Se știe că Adolf era dependent de medicamente și chiar droguri, iar atunci când era vorba de o noapte de amor petrecută în compania viitoarei doamne Hitler, dictatorul se pregătea din timp.

Își chema medicul personal, care știa rețeta succesului. Deși nu avea un apetit sexual ieșit din comun și nici o rezistență deosebită, cancelarul Germaniei nu dorea să-și arate slăbiciunile nici măcar în fața amantei sale. Așa că în serile cu pricina, doctorul Morell se prezenta la datorie, având seringile pline. Într-una dintre aceste ustensile se afla un afrodisiac incredibil de puternic, realizat din extract de testicul de taur tânăr. Atent preparat, produsul dădea mereu rezultatele scontate, iar dorințele Evei erau satisfăcute pe deplin:

„Conform documentelor oficiale ale serviciilor secrete, Eva Braun era foarte activă din punct de vedere sexual, lucru obișnuit pentru o femeie aflată în floarea vârstei. Doar că Hitler nu putea să facă față cerințelor domnișoarei. Așa că se… dopa și mergea în iatacul Evei pentru a-și îndeplini îndatoririle de bărbat. Fără afordisiace, Hitler n-ar fi fost capabil de nimic pentru că era deja măcinat de boli și de probleme de ordin psihic”, spun cei care au studiat arhivele medicale ale cancelarului german.

Scriitorul britanic Martin Amis a dezvăluit recent detalii neştiute despre viaţa amoroasă a lui Adolf Hitler. În timpul documentării pentru un roman, Amis ar fi aflat că Hitler o ţinea pe Eva Braun la distanţă de un braţ şi că atingea orgasmul doar privind-o cum îşi ridica fusta.

Autorul Martin Amis susţine că Hitler şi Eva Braun „făceau sex fără să se atingă şi fără să se dezbrace“, pentru că dictatorul era obsedat de igienă. Amis ar fi aflat toate aceste lucruri în timpul documentării sale pentru un roman despre epoca nazistă, intitulat „Zone of Interest“, scrie publicaţia „Daily Mail“.

Din punct de vedere medical, Adolf Hitler a avut nenumărate probleme, dar și obsesii infinite. Teama sa de moarte era infinită. Intra în panică și atunci când răcea, de aceea avea în preajma lui o armată de medici gata să-l însănătoșească rapid pe cel mai mare dictator al tuturor timpurilor.

Sursa: https://stiinta-mister.ro/viata-amoroasa-a-lui-hitler-nu-lua-viagra-dar-avea-un-afrodisiac-si-mai-puternic-inainte-de-a-si-petrece-noptile-cu-eva-braun/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.