Viața lui Alfie Evans, micuțul care e de un an jumătate în comă, atârnă de un fir de ață! A fost deconectat de la aparate! Copilul are dreptul să trăiască „artificial” sau să moară „cu demnitate”?

Viața lui Alfie Evans, copilașul din Marea Britanie care de aproape un an și jumătate este în comă profundă, atârnă de un fir de ață! Micuțul a fost deconectat de la aparate și, deocamdată, respiră singur.

Medicii au luat această decizie după ce Curtea Supremă a Marii Britanii a decis să fie deconectat de la aparatele care îl mențin în viață, motivând că sentința este ”în interesul și spre binele” copilului.

Spitalul a deconectat aparatele aseară, la ora 21:17. Dar băiețelul s-a încăpățânat să nu moară, chiar dacă starea lui este în continuare foarte gravă. Și de această dată, părinții au fost copleșiți de valul de solidaritate a mii de oameni din întreaga lume. Sute de englezi au protestat aseară în fața Spitalului de Copii „Alder Hey” din Liverpool. Iar luni, Alfie a primit inclusiv cetățenia italiană, în încercarea de a fi salvat și transferat la un spital în Cizmă.

„Din respect pentru intimitatea lui Alfie și a familiei sale, nu vom emite nici o actualizare despre starea lui. Aceasta este practica noastră obișnuită și convenită cu toți pacienții noștri”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului din Liverpool.

În urmă cu numai câteva ore, medicii au permis ca băiețelul „să primească oxigen și apă”, a anunțat mama lui Alfie pe Facebook, unde a postat și o fotografie. 

Alfie, un bebeluș de nota 10

Aflie Evans a venit pe lume la 9 mai 2016. S-a născut sănătos, ba chiar a luat nota 10 la naștere, în conformitate cu indicele APGAR. Micuțul mânca, dormea și lua în greutate ca orice bebeluș. După un timp, au apărut probleme, pe care părinții leau sesizat imediat. Alfie nu putea săși privească atent părinții mai mult de 20 de secunde, strângea mânuțele în pumn, mișca haotic brațele, mâinile și picioarele.

Medicul lui pediatru a spus că Alfie ar avea întârzieri de dezvoltare. În decembrie 2016, băiețelul a fost internat, pentru o banală bronșită, la Spitalul de Copii „Alder Hey” din Liverpool. Acolo, starea lui s-a înrăutățit considerabil: a început să facă crize de epilepsie și a intrat în comă, fiind conectat la aparate. Cum șansele de supraviețuire erau minime, Alfie a fost botezat în spital.

Medicii le-au spus părinților că Alfie suferă de o maladie neurologică gravă, imposibil de diagnosticat, și că cel mai bine ar fi să-l deconecteze de la aparate. Dar părinții au refuzat și au făcut recurs în instanță.  Deși nu poate să se miște sau să comunice, Alfie deschide ochii, atunci când aude vocile părinților lui.

Alfie, acceptat de un spital din Italia

În decembrie 2017, Spitalul de Copii Alder Hey a solicitat Curții Supreme din Anglia să dea o decizie care să permită deconectarea bebelușul de la aparate pentru a muri demn. În acest timp, familia Evans a solicitat mai multor spitale din lumea întreagă săi dea o șansă la viață copilului lor. Un spital din Italia a acceptat să îl primească și să îl mențină artificial în viață, deși „transferul ar pune viața copilului în pericol”. 

Dar părinții n-au abandonat. Un spital din Italia a acceptat să primească băiețelul,iar Tom Evans, tatăl lui Alfie, a venit împreună cu câțiva doctori și cu aparate medicale pentru a-l scoate pe copil din spitalul din Liverpool. Conducerea instituției medicale nu doar că i-a interzis să-și ia băiatul, dar a chemat și poliția.

Cazul l-a impresionat până și pe Papa Francisc

Disperat că ar putea să își piardă unicul fiu, tatăl lui Alfie a fost de curând chiar în audiență la Papa Francisc. Suveranul Pontif a fost impresionat de acest caz și a pledat pentru menținerea în viață a copilașului, motivând faptul că doar Dumnezeu are drept de viață și de moarte asupra unei ființe umane.

„Atrag din nou atenția asupra lui Vincent Lambert și a copilului Alfie Evans și vreau să reiterez și să confirm cu tărie că unicul stăpân al vieții, de la începutul până la sfârșitul ei natural, este Dumnezeu! Iar datoria noastră este să facem totul pentru a îngriji viața. Să medităm în tăcere și să ne rugăm pentru ca să fie respectată viața tuturor persoanelor și mai ales viața acestor doi frați ai noștri. Să ne rugăm în tăcere!”, a declarat Papa Francisc.

Sursa: https://a1.ro/news/inedit/viata-lui-alfie-evans-micutul-care-e-de-un-an-jumatate-in-coma-atarna-de-un-fir-de-ata-a-fost-deconectat-de-la-aparate-copilul-are-dreptul-sa-traiasca-artificial-sau-sa-moara-cu-demnitate-id755866.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.